Nicușor Dan se plânge că primarii fac lucrări pe terenurile PMB fără permisiune: Ne-am trezit că a venit domnul Negoiţă cu dalele lui

Primarul general, Nicuşor Dan, afirmă că trei primari de sector efectuează lucrări pe domeniul public gestionat de Primăria Capitalei, fără să fi fost împuterniciţi în acest sens.

Precizările au fost făcute în contextul în care Primăria Sectorului 3 a efectuat lucrări de înlocuire a pavajului din faţa magazinului Unirea, administrat de Primăria Capitalei, iar PMB a cerut sistarea lucrărilor şi a iniţiat un litigiu, pentru a recupera dalele înlocuite de primăria de sector. “Să lucreze, fără acte, pe domeniul public care e la noi, mai sunt doi, dar nu vreau să deschid o polemică cu ei, pentru că pe alte canale comunicăm. (…) Am făcut repede un calcul în minte, trei primari din şase fac lucrurile acestea. (…) Încercăm să nu generăm conflicte mari cu ei”, a declarat edilul, pentru Prima News, citat de Agerpres. În ce priveşte dalele de la magazinul Unirea, Nicuşor Dan a reamintit că acestea fuseseră recent reparate de către Primăria Capitalei. “Acolo noi am făcut o reparaţie acum un an – un an şi jumătate. Deodată, de pe o zi pe alta, ne-am trezit că a venit domnul Negoiţă cu dalele lui roşii şi negre, deşi nu are administrare asupra acelui spaţiu. Şi atunci a trebuit poliţia să îl oprească şi, acum, când reconfigurăm trotuarele din toată Piaţa Unirii, le-am scos şi pe acelea şi le-am pus pe ale noastre. Şi în plus există şi un litigiu civil în care îi cerem să ne dea înapoi bordurile. Erau în inventarul nostru”, a precizat edilul general. Nicuşor Dan a subliniat că nu este corect ca unii primari să respecte toate cerinţele legii, aspect care poate genera un termen mai lung al lucrărilor, în timp ce alţi edili ajung să facă lucrări pe terenuri pe care nu le au în administrare.

“Nu e corect ca unii primari să respecte întocmai legea şi să facă studii de fezabilitate, DALI-uri, achiziţii, toate procedurile corecte şi să termine lucrările într-un an şi jumătate. Şi să vină alţii, să nu respecte nimic şi să investească, în plus, pe terenuri pe care nu le au în administrare”, a declarat primarul general. El a menţionat că în numeroase situaţii, primăriile de sector trebuie să apeleze la Primăria Capitalei, având în vedere că patrimoniul Municipiului Bucureşti este gestionat de Consiliul General. “Tot ce au nevoie să facă, trebuie să ceară aprobare de la noi. Eu am fost extrem de diligent, cu fel de fel de cereri care au venit – de ordinul sutelor – de la sectoare. Şi toate au trecut prin Consiliul General şi, evident, că nu putem să oprim un sector sau altul din lucrurile legale pe care le au de făcut”, a spus el.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Ministrul Energiei negociază „intens” cu CE pentru amânarea închiderii centralelor pe cărbune. Termenul limită

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că se află...

Anunțul Primăriei Sectorului 4 după descoperirea construcției vechi de sub Planșeul Unirii. Au intervenit arheologii

Arheologii intervin în lucrările de la Planșeul Unirii din...

Călin Popescu Tăriceanu avertizează asupra tensiunilor din coaliție: „Politica este și arta compromisului”

Fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu a lansat un avertisment...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine