Primarul Buzăului, Constantin Toma, se declară dezamăgit de modul în care președintele Nicușor Dan a gestionat criza politică. Edilul consideră că șeful statului ar fi trebuit să desemneze mai repede un premier, chiar dacă asta ar fi însemnat alegeri anticipate. Toma spune că România nu își permite luni de incertitudine politică, în condițiile războiului din Ucraina și ale problemelor economice.
Constantin Toma a spus, la postul local TV Sat, că întârzierea de cinci luni în desemnarea unui prim-ministru este inacceptabilă. „Dacă după cinci luni de zile tu nu iei decizia să desemnezi un prim-ministru, nu se poate. Suntem într-o situaţie dramatică. În trei-patru zile eu aş fi rezolvat problema, inclusiv până la alegeri anticipate, dacă aceştia nu reuşesc să strângă cele 233 de voturi. Dacă voturile nu vor veni niciodată, noi ce facem? Stăm până în 2028-2029, când îşi termină domnul preşedinte Nicuşor Dan mandatul? Este absurd”, a spus Constantin Toma, conform News.ro.
„Mă dezamăgește omul acesta”
Primarul recunoaște că l-a votat pe Nicușor Dan și că i-a oferit susținere, însă spune acum că este nemulțumit de felul în care președintele a administrat situația politică. „Mă dezamăgeşte omul acesta. L-am susţinut pentru că nu era altă variantă atunci şi am votat, ca mulţi români, pentru Nicuşor, dar nu este în regulă”, a afirmat Toma.
Edilul consideră că funcția de președinte presupune asumarea unor decizii ferme. „Pe funcţia aceasta trebuie să iei decizii. Bă, desemnează, bă, premier şi să se întâmple ceva! Nu îl votează Parlamentul, mergem la alegeri anticipate, pentru că nu putem să o lălăim atât, cu război la graniţă, cu deficitele acestea imense, cu ameninţările pe care le avem în fiecare zi, cu creşterile preţurilor la combustibil şi cu toate nenorocirile care sunt”, a mai spus el.
Toma consideră că președintele ar fi trebuit să numească rapid un candidat la funcția de premier, care să își formeze Guvernul și să ceară votul Parlamentului. Dacă Executivul nu ar fi strâns cele 233 de voturi necesare, în opinia primarului, ar fi trebuit organizate alegeri anticipate.
„Nu poţi să laşi un guvern aşa. Se spune să plece Bolojan, atunci desemnează un premier. Omul acesta trebuie să stea acolo până la capăt. Trebuie să desemnezi un prim-ministru, iar acela trebuie să îşi facă un guvern. Dacă acel guvern nu trece, să se declanşeze alegerile anticipate”, a mai spus Constantin Toma.
Ce spune despre Bolojan și reforme
Întrebat dacă l-ar mai vrea pe Ilie Bolojan la conducerea Guvernului, primarul Buzăului a răspuns că fostul premier „a mai pierdut din viteză” și că o perioadă în opoziție i-ar putea fi utilă atât lui, cât și PNL-ului.
Toma a subliniat însă că reformele legate de cheltuielile bugetare, inițiate de Bolojan, trebuie continuate indiferent cine va prelua conducerea Guvernului.
„Cruciada bunului-simţ începută de Bolojan, legată de zona aceasta bugetară care ţine ţara pe loc, ar trebui dusă mai departe, cu Bolojan sau fără Bolojan. Oricine ar veni în locul lui trebuie să continue ce a început acest om. Nu există altă soluţie”, a conchis primarul Buzăului.
În weekend, Constantin Toma s-a aflat în Ucraina alături de Nicușor Dan, la summitul „Carpathian 8”, desfășurat între 18 și 20 septembrie la Bukovel. Reuniunea a vizat cooperarea regională în domenii precum securitatea, energia, infrastructura, investițiile și comerțul, iar la ea participă opt state din zona carpatică. Nicușor Dan a fost prezent la invitația președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Președintele Nicușor Dan a semnat sâmbătă decretul prin care l-a desemnat pe Siegfried Mureșan drept candidat la funcția de premier. Decretul a fost publicat luni în Monitorul Oficial. Potrivit articolului 103 din Constituție, noul premier are la dispoziție 10 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei Guvernului, vot care necesită sprijinul a 233 de deputați și senatori, în ședință comună a celor două Camere.
