Nicușor Dan și-a ales sediu de campanie Magazinul București, considerat un loc simbolic pentru Capitală. Nicușor dan este principalul contracandidat al Gabrielei Firea la alegerile locale, sprijinit de PNL și USR-PLUS.
„În mod special am vrut să alegem un loc simbolic pentru Capitală – magazinul Bucureşti. E un magazin construit în interbelic şi naţionalizat în 1948, refolosit ca magazin în perioada comunistă şi lăsat să se distrugă în perioada post-comunistă, reconstruit după cum vedeţi de nişte investitori privaţi. Este simbolic pentru ceea ce vrem să facem cu Bucureştiul. Trebuie să reconstruim acest oraş care a fost distrus în perioada comunistă şi postcomunistă, pentru că nu suntem decât la doi ani de 10 august şi, deşi suntem la 30 de ani de la Revoluţie va fi o campanie în care va fi din nou o luptă între comunism şi anticomunism. Am ales să ne facem sedul de campanie aici, pentru că suntem practic la kilometrul zero al Bucureştiului”, a spus Nicuşor Dan la inaugurarea sediului său de campanie.
Nicușor Dan și-a ales sediu de campanie. Magazinul București este situat pe bulevardul Ion C. Brătianu la nr. 36. La evenimentul inaugurării sediului de campanie a fost prezent și premierul Ludovic Orban, care a subliniat că formaţiunile politice care îl susţin pe Nicuşor Dan s-au unit pentru a aplica un program menit să rezolve „toate problemele grave acumulate în cei 12 ani de administraţie PSD”.
Nicușor Dan a precizat că bucureştenii au cerut această alianţă între PNL şi USR-PLUS care să scape Capitala de administraţia dezastruoasă a PSD.