miercuri, aprilie 22, 2026
10.5 C
București

Restaurantele s-ar putea redeschide la la 1 septembrie, a spus Ludovic Orban. Guvernul va lua o decizie săptămâna aceasta

Restaurantele se vor redeschide de la 1 septembrie, cel mai probabil, a anunțat luni seara premierul Ludovic Orban. Guvernul analizează această posibilitate în cursul acestei săptămâni, a precizat prim-ministrul.

Restaurantele se vor redeschide „cel mai probabil de la 1 septembrie, în anumite condiţii” a explicat Orban, în situația în care sezonul estival se apropie de sfârșit.

„Dezbatem în cursul acestei săptămâni, am solicitat punctul de vedere al specialiştilor, să vedem ce formule, ce propuneri, ce recomandări, intenţia mea e în cursul acestei săptămâni să luăm o decizie cu atât mai mult cu cât se va termina sezonul estival şi va fi din ce în ce mai greu ca hotelurile, spre exemplu, să poată servi masa pe terasă. Riscăm să afectăm suplimentar hotelurile în cazul în care nu oferim condiţii de servire a mesei. De asemenea, analizăm şi posibilitatea reluării vieţii culturale în spaţii închise”, a declarat Ludovic Orban la Digi 24.

Ar fi posibilă reluarea activităţilor culturale, în teatre şi cinematografe, „cu un set de condiţii” pentru reducerea riscului de răspândire a coronavirusului, însă ar fi „complicat” să se reia competiţiile sportive cu public, întrucât galeriile echipelor sunt „greu de controlat” a precizat premierul României. La teatre și în instituțiile de cultură o variantă ar fi lăsarea unui scaun liber între spectatori.

Situația este „complicată” la meciuri, a adăugat Ludovic Orban, pentru că pericolul este faptul că galeriile sunt „foarte greu de controlat”. „Cântă, scandează, nu or să stea cu măşti pe figură, vă daţi seama. Şi galeriile sunt greu de controlat, e foarte complicat să asiguri respectarea regulilor în galerii, plus că e riscul foarte mare”, a afirmat Orban. Însă, „dacă într-o localitate nu e niciun caz se poate ajunge la deschiderea competiţiilor sportive cu public” a precizat Orban.

Ultimele știri

De ce crede Bolojan că a pierdut definitiv sprijinul PSD, care a devenit „opoziție în guvernare”

Într-o ședință la sediul PNL, liberalii au discutat strategia...

Propunere inedită pentru traficul din Europa. Va apărea lumina albă la semafor

Universitatea de Stat din Carolina de Nord vine cu...

Lecție de patriotism de la un turc. Ensar Duman critică lipsa de atașament a românilor față de România

Milionarul Ensar Duman a oferit o lecție de patriotism...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine