nicușor dan
nicușor dan

Apar noi detalii în urma percheziţiilor făcute de procurorii anticorupţie în biroul lui Nicuşor Dan. Se pare că 26 de consilieri ai edilului ar fi fost angajaţi fictiv la primărie, aceştia lucrând, de fapt, în altă parte, potrivit RTV.

În urma percheziţiilor, procurorii anticorupţie au făcut publică o listă formată din 26 de consilieri ai primarului angajaţi fictiv la Primărie. De asemenea, au fost ridicate calculatoarele pe care au fost înregistrate și create contractele de angajare, registrul de intrări și ieșiri, registrul dispozițiilor emise de primar, statul de funcții și documente prin care au fost stabilite drepturile salariale ale fiecărui consilier.

Printre cei vizaţi de procurori în dosarul angajărilor fictive de la Primăria Capitalei se numără: Rizea Andrei Vlad, Damian Matei, director interimar al Direcției de Urbanism, Simon Ștefania Georgiana, de la asociația Salvați Bucureștiul, adusă la administrația Parcului Văcărești, Poienaru Oana Cătălina, de la același ONG, dar și Tinu Nicoleta Ramona, deputat USR Constanța, consilier pe probleme de insolvență al Primăriei în cauză.

Reamintim că în aceeaşi zi, primarul Capitalei a organizat o conferinţă de presă în care a discutat despre greva angajaţilor de la STB, care a paralizat traficul din Bucureşti timp de mai multe zile. Întrebat de jurnalişti despre percheziţiile procurorilor DNA în biroul său, Nicuşor Dan a răspuns: „Lucrători de la DNA fac percheziții la primărie, se fac percheziții în biroul meu. Eu le-am spus că plec la o conferință de presă. (…) Mi-au spus că au mandat de ridicare documente”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *