O hartă interactivă cu toate centrele de testare va fi disponibilă în curând, iar oamenii vor putea să meargă să se testeze anticovid chiar și din mașina personală. Este una din măsurile autorităților dispuse la debutul valului cinci Omicron, care se răspândește fără precedent, a spus secretarul de stat Andrei Baciu, care a explicat și interzicerea măștii textile din cauza creșterii numărului de cazuri de infectare.

Ne-am uitat la scenariile pe care le-au prezentat experţii de la INSP unde vorbim şi de procentul de oameni care au nevoie de spitalizare şi care au nevoie de terapie intensivă care este, de fapt, segmentabil numărul din cifra rotundă. Acolo este dificultatea. O să fie foarte multe cazuri şi este esenţial să ai parte rapid şi uşor de diagnostic. Este un lucru important care s-a făcut, faptul că medicii de familie pot să testeze. Asta s-a întâmplat prin această ordonanţă de urgenţă, s-a crescut foarte mult accesul la testare”, a declarat Baciu, miercuri seară, la Digi24.

Pentru început vor fi deschise 160 de centre de evaluare a precizat el, și vor figura pe o hartă interactivă pe care vor fi indicate toate centrele de testare.

Săptămâna viitoare oamenii vor avea aceste informaţii, unde mă testez, ce fac? Vor putea să meargă la medicul de familie. Al doilea lucru, să presupunem că, din nefericire, diagnosticul este infecţie cu SARS CoV-2. Ce fac atunci? Dacă am o urgenţă medicală, nu ezit, 112, sun la urgenţe, însă este esenţial să nu colmatăm sistemul medical şi Urgenţele. Tocmai de aceea a fost creat acest mecanism de centre de evaluare şi primele au fost identificate deja, 160 de centre. Cei care au o formă uşoară, cei care sunt aproape asimptomatici sau cei care au un factor de risc, un diabet, insuficienţă cardiacă, nu mai merg la camera de gardă, ci în astfel de centre de evaluare şi pentru cei eligibili se administrează antivirale”, a declarat Baciu.

Vor funcţiona cât este nevoie. Rolul lor este de a degreva, de a prelua din sarcina epidemiologică a spitalelor, a UPU şi de a trata şi gestiona clinic pacienţii. Săptămâna aceasta au avut loc două discuţii ample cu spitalele, cu CNAS, însă ce e important este că oamenii se vor testa mai uşor şi aceste centre de evaluare vor fi publice, va exista o hartă interactivă. Oamenii vor putea merge direct, chiar şi cu maşina personală”, a adăugat Andrei Baciu.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *