O victimă a lui Visarion Alexa rupe tăcerea: ”Îi fugeau mâinile pe sub bluză! Eram blocată, mă rugam să se termine!”

Preotul Visarion Alexa, acuzat de agresiune sexuala de șase femei, este din nou în fața procurorilor de la Parchetul General. Anchetatorii continuă percheziția informatică a telefonului sau.

Cinci dintre plângeri nu vor putea fi însă anchetate pentru că au depășit termenul limită.

Între timp, apar și declarații despre modul în care preotul acționa.

„Îi fugeau mâinile pe sub bluză, pe sub sutien. Deși dânsul obișnuia să îmbrățișeze oamenii, asta nu mai părea deloc o îmbrățișare normală, părintească. Credeam că mi se pare. Am crezut chiar că vrea să mă testeze, că vrea să mă conving dacă vreau într-adevăr să urmez calea mănăstirii” .

”Nu, nu este un test”, mi-a răspuns”.

„Eram bulversată. Însă m-am mai dus la spovedanie. Poate a fost totuși, un test, mi-am zis. Ultima dată mi-am pus un body pe mine, ca să fiu sigură că nu mai are acces pe dedesubt, în caz că-i mai fuge mâna”, rememorează femeia cele întâmplate.

„Eram blocată, mă rugam la Sfântul Mina să se termine, că avea icoana în chilie. Eram bulversată. Îmi zicea că nu înțeleg Biblia, poate citesc Vechiul Testament și „dragostea” față de aproapele”, mai spune femeia, potrivit tabloidului Libertatea.

Ultimele știri

Pensionarii află procentul indexării peste o lună. Niculescu nu garantează că taxele rămân neschimbate în 2027

Niculescu spune că procentul indexării pensiilor se va cunoaște odată cu bugetul. Manole vorbește despre o majorare de 7,3%.

Tanczos Barna speră la un președinte UDMR în România. „Am zis că o să zboare porcul”

Tanczos Barna speră că UDMR va da un președinte în România și avertizează asupra costurilor tot mai mari ale datoriei publice.

Netanyahu pierde teren în lupta pentru guvernare. Rivalul Gadi Eisenkot primește mandatul de la Herzog

Gadi Eisenkot a obținut susținerea a 67 de parlamentari și va primi mandatul de formare a guvernului, în detrimentul lui Netanyahu.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine