Octavian Jurma critică deciziile autortităților după ce fiul său s-a infectat cu SARS-CoV-2: Face școală online bolnav

Medicul Octavian Jurma anunţă, marţi, că fiul său cel mare, elev în clasa a XI-a, s-a infectat cu coronavirus şi critică deciziile autorităţilor acuzându-le că nu au luat nicio măsură pentru protejarea copiilor în cel de-al cincilea val al pandemiei.

Momentul acela în care statistica devine realitate a ajuns şi la noi în familie. Băiatul nostru cel mare, elev în clasa a XI-a, e pozitiv. Guvernul a refuzat să ne permită să ne retragem copiii în case în faţa valului de infectări, astfel încât să facă şcoală online sănătoşi, de acasă. Prin urmare, îi trimite pandemia infectaţi acasă, astfel încât fac şcoală online bolnavi de acasă”, a scris Octavian Jurma.

„Găsiţi voi logică prin care “online bolnav” e mai bine decât “online sănătos”, că acestea sunt singurele opţiuni în timpul unui val pandemic dacă nu faci nimic pentru siguranţa copiilor în şcoală”, a scris, marţi, pe Facebook, medicul Octavian Jurma.

Octavian Jurma afirmă căprobabilitatea ca un copil care merge la şcoală în mediu urban să se infecteze este de 100% în două săptămâni după ce se depăşeşte incidenţa de 6 la mie”.

Astăzi băiatul nostru cel mare ne-a trezit dimineaţă pentru nişte simptome uşoare. L-am testat şi este pozitiv. Ne-am testat toată familia şi suntem negativi, însă şansele să rămânem negativi sunt mici. Acest moment este inevitabil pentru orice familie cu elevi în casă într-un val ca Omicron, dacă sunt abandonate toate măsurile de apărare colectivă”, a mai scris medicul Octavian Jurma.

Acesta susţine că apărarea împotriva COVID-19 ar fi trebuit organizată în fronturi, cu linii clare de apărare publică succesivă.

În spatele frontului, dincolo de ultima linie de apărare, ar fi trebuit să punem la adăpost copiii noştri, viitorul ţării. La noi autorităţile au făcut exact pe dos. În valul 4-Delta, Guvernul a decis, fără nicio raţiune medicală sau umană, să mute copiii în linia 1 a frontului COVID-19 şi apoi au decis să suspende măsurile de siguranţă decât să trecă în online. În valul 5-Omicron au decis şi că ne vor ţine copiii în linia 1 până când se vor interna suficient de mulţi adulţi în spitale pentru a justifica renunţarea la infectarea copiilor”, a mai scris medicul Octavian Jurma.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Politolog despre Georgescu, după trimiterea în judecată: „Sper să înfunde pușcăria!”

Politologul Cristian Preda s-a exprimat extrem de dur miercuri,...

Când vor fi tăiate subvențiile pentru partide. Bolojan a dat detalii

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că va propune reducerea...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine