Omul care a salvat PNL în 2000 spune că toți cei care-l vor în continuare premier pe Cîțu sunt iraționali: „Iohannis trebuia să-i ceară demisia”

Fostul preşedinte al PNL de la începutul anilor 2000, avocatul Valeriu Stoica, este de părere că PNL este „poate chiar mai culpabil” decât USR PLUS pentru criza politică ce afectează România.

În opinia lui Stoica, fost președinte al liberalilor și strategul care a salvat partidul în 2000 când risca să nu mai intre în parlament, condiţia pusă de USR PLUS ca PNL să renunţe la Florin Cîţu pentru funcţia de prim ministru „este rezonabilă acum”.

„Cei care au provocat această criză – şi se cunosc personajele care au provocat-o – aceste persoane au fost iresponsabile. Dar bun, au greşit (…) dar deschizi ochii imediat şi vezi ce e de făcut. Este limpede că singura soluţie raţională este coaliţia PNL – USR PLUS – UDMR. Se spune: «Păi nu mai e posibilă». De ce nu mai este posibilă? Din cauza acestor ambiţii personale: din cauza tensiunilor, din cauza resentimentelor? (..) Nu este corect să spui că în această criză politică e foarte greu să negociezi cu USR PLUS pentru că e principalul vinovat”, spune Valeriu Stoica la Digi 24.

„Are o răspundere USR PLUS în această criză, dar nu e singurul culpabil. PNL e la fel de culpabil, ba poate chiar mai culpabil decât USR PLUS. Ca să spui că e greu de negociat cu USR PLUS mi se pare un mod de a încuraja PNL să nu negocieze. Nu! PNL trebuie să negocieze cu USR PLUS şi condiţia USR PLUS este rezonabilă acum: nu se mai poate negocia cu PNL dacă impune în continuare acelaşi candidat pentru prim ministru. Cum să poţi să faci aşa ceva? Uneori mi se pare că trăim într-o piesă de teatru absurd”, adaugă Valeriu Stoica.

Conform acestuia, susţinerile celor care îl vor în continuare premier pe Florin Cîţu sunt dovadă nu de „stângăcie politică” sau „nepricepere”, ci de „atitudine iraţională cu totul”.

„Eu cred că preşedintele României trebuia să-i spună lui Florin Cîţu că situaţia impune demisia lui. Nu trebuia să se ajungă la moţiunea de cenzură. A ieşit mult mai şifonat PNL şi a ieşit mult mai şifonat Florin Cîţu pentru că a fost demis primul ministru prin moţiunea de cenzură”, consideră Valeriu Stoica.

 

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Facturile la curent au explodat. Pe ce loc este România în topul mondial al energiei scumpe

Liberalizarea prost gestionată a pieței de energie electrică și...

Vlad Gheorghe se retrage pe ultima sută de metri din cursa pentru Primăria Capitalei. Pe cine susține

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, considerat un candidat apropiat de...

Nicușor Dan,: „Trăim mai prost ca anul trecut, dar mai bine ca acum 20 de ani – România e coruptă, dar mai puțin decât...

Președintele Nicușor Dan a recunoscut problemele profunde ale României,...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine