Paul Stănescu, atac la Răzvan Cuc: „Mai jos de atât ce poate să fie?”
Paul Stănescu, atac la Răzvan Cuc: „Mai jos de atât ce poate să fie?”

Paul Stănescu, secretar general al PSD, l-a atacat dur pe fostul ministru al transporturilor Răzvan Cuc. Paul Stănescu a vorbit despre episodul de acum aproape un an, când Răzvan Cuc a părăsit organizația PSD Giurgiu și s-a mutat la PSD Neamț pentru că nu avea susținere în organizația unde fusese ales pe listele electorale ca să fie numit ministru. „Mai jos de atât ce poate să fie?” s-a întrebat retoric Paul Stănescu, într-o conferință a PSD Giurgiu.

Transferul lui Răzvan Cuc, chiar dacă secretarul general al PSD nu l-a nominalizat, a avut loc în februarie 2019, cu „binecuvântarea” lui Ionel Arsene de la Neamț și a Liviu Dragnea, președintele PSD de atunci.

„Aşa cum am auzit, astăzi aici aveţi 90% din drumuri asfaltate, apă, canal, deci un judeţ în care s-a muncit şi de aceea votul s-a întors. (…) Dacă aţi făcut atâtea lucruri bune, totuşi nu aţi avut mână prea bună la parlamentare, pentru că un deputat a plecat pe la Neamţ şi altul a plecat la alt partid şi e esenţial ca parlamentarii aleşi să fie printre noi, pentru că fiecare vot se numără şi foarte mult ţin la lucrul acesta, ca parlamentarii aleşi să fie fideli organizaţiei din care fac parte. E jenant să iei un deputat şi să se mute dintr-un judeţ în altul, mai jos de atât ce poate să fie, dar dacă vom fi solidari vom câştiga alegerile”, a declarat joi Paul Stănescu, potrivit publicației Știri pe Surse.

Transferul lui Răzvan Cuc s-a făcut în secret și nici măcar președintele organizației PSD Giurgiu nu a știut, declara acesta pe 19 februarie 2019. Marian Mina a protestat, dar „nu a vrut să supere pe cineva”

„Am aflat și eu acum cu surprindere că domnul Cuc face parte din organizația Neamț și nu am cum să fiu de acord, trebuie să-mi aleg foarte bine cuvintele ca să nu supăr pe cineva, nu am cum să fiu de acord cu această mutare, având în vedere că domnul Cuc nu a fost trecut pe listele PSD Neamț pe primul loc și nu a fost votat de cetățenii județului Neamț pentru a fi parlamentar, mi se pare nelalocul lui. Cred că a fost o înțelegere între domnul Cuc și domnul Arsene, dar nu-l învinovățiți pe domnul Arsene prea mult, este o bănuială.(…) Cred că s-au purtat anumite discuții, domnul președinte mi-a spus că este de două săptămâni membru PSD”, a declarat Marian Mina, marți, la finalul CEx al PSD.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *