miercuri, septembrie 30, 2026
20.6 C
București

Liderul senatorilor AUR anunță că România va avea viitorul Greciei: Ăsta e motiv să nu votăm guvernul Mureșan

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, avertizează că România va avea aceeași soartă ca Grecia la viitoarea criză economică din Europa. El acuză guvernul Mureșan că nu are nicio soluție pentru acest scenariu în programul de guvernare. George Simion a continuat susținerea lui Călin Georgescu, chemând românii la arestul central.

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, a atras atenția asupra unei probleme pe care o consideră ignorată complet de programul de guvernare al cabinetului Mureșan. El a explicat că statele lumii se confruntă cu o criză a datoriilor, iar România se împrumută la cea mai mare dobândă dintre toate, de 7,58%.

“Aș vrea să vă spun că suntem în următoarea situație, singura situație care nu este reflectată în programul de guvernare. Avem, la nivel mondial, o criză a datoriilor statelor, cea mai mae dobândă la care se împrumută un stat este cea la cate se împrumută România, 7,58%”, a spus Peiu.

Potrivit senatorului AUR, această criză, prezentă din SUA până în Australia, va fi declanșată de un risc încă necunoscut, similar celui produs de criza creditelor imobiliare. El a avertizat că, atunci când criza va lovi, veriga cea mai vulnerabilă va fi chiar România.

“Faptil că programul de gvuernare nejlijează în totalitate această situație este o motivație suficientă pentru a nu vota acest guvern”, a mai spus Peiu.

Simion cere eliberarea lui Georgescu

Liderul AUR, George Simion, a îndemnat românii și membrii partidului să meargă la arestul central pentru a-l susține pe Călin Georgescu. Simion a afirmat că, în acest moment, eliberarea lui Georgescu este singurul lucru care are importanță.

El a criticat ideea de alegeri anticipate, spunând că cei care conduc România nu ar trebui să tragă linii roșii în privința guvernării. “Vă trece un fior rece pe șira spinării când auziți de votul românilor și de alegeri anticipate”, a spus Simion, adăugând că partidul său nu se lasă intimidat.

Liderul AUR a transmis un mesaj ferm celor pe care i-a acuzat de presiuni asupra partidului. “Nu suntem trădători. Nu suntem de vânzare. Rămânem loiali poporului român care ne-a trimis aici în Parlament să-i reprezentăm cu cinste și cu demnitate”, a declarat Simion.

Acesta a spus că partidul a fost amenințat în legătură cu guvernele de tip marionetă, iar adversarii au trimis avioane private după membrii AUR și au pus patroni de televiziuni să încerce să îi cumpere.

Simion a mai afirmat că nu au nimic sfânt, pentru că de ziua liderului AUR l-au arestat pe Călin Georgescu, iar cu o zi înainte l-au dus și pe el la arestul central și l-au amenințat. El a citat apoi din George Coșbuc: “C-o moarte tot suntem datori! Totuna e dac-ai murit. Flăcău ori moș îngârbovit; Dar nu- i totuna leu să mori. Ori câine-nlănțuit”. Liderul AUR a oferit celor care nu votează guvernul un loc pe listele partidului la alegerile parlamentare.

Ultimele știri

Prima reacție a unui lider AUR după arestarea lui Călin Georgescu. Petrișor Peiu: „Nu este membru al partidului”. „Trebuie să fim atenți cu toții...

Petrișor Peiu spune că Georgescu nu e membru AUR, dar cere respectarea drepturilor sale după arestarea preventivă.

OFICIAL Guvernul Siegfried Mureșan NU a trecut în Parlament

Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu a obținut votul...

AUR nu îl abandonează pe Călin Georgescu. „Dreptul la apărare și un proces corect trebuie respectate indiferent de numele celui aflat în fața justiției”

AUR spune că rămâne alături de Călin Georgescu după arestarea sa preventivă și că nu va vota Guvernul Mureșan sub presiune.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine