Pensionarii vor primi un sprijin financiar de la Guvern în luna ianuarie, pentru a trece mai ușor peste iarnă. Nu toți însă, ci cei cu pensii mai mici de 1.600 de lei, iar Guvernul a stabilit cum va fi acordat acest ajutor. „Măsura vine să îi sprijine pe cei mai nevoiași dintre părinții și bunicii noștri. 2.500.000 de suflete din România nu vor avea în luna ianuarie un venit mai mic de 2.200 de lei”, a spus ministrul Muncii.
„Am susținut azi în coaliție ultima măsură din programul social care nu este transformată în act normativ, și anume sprijinul pentru toți pensionarii care au valoarea pensiei până în 1.600 de lei după majorarea punctului de pensie. Aceștia vor primi acel sprijin pentru a susține facturile pe timp de iarnă. S-a mers pe principiul de solidaritate și echitate socială. Mă bucur că toți membrii coaliției au înțeles și au acceptat această măsură”, a spus Marius Budăi.
„Măsura vine să îi sprijine pe cei mai nevoiași dintre părinții și bunicii noștri. Nu va exista în luna ianuarie nicio persoană care să încaseze ca venituri – cumulat pensie plus sprijin – mai puțin de 2.200 de lei. Cei cu pensie de 1.000 de lei vor încasa 1.200 de lei, astfel încât cu pensia să aibă 2.200 de lei”, a adăugat marți ministrul muncii, potrivit Digi24.
Pensionarii vor primi un sprijin financiar. „2.500.000 de suflete din România nu vor avea în luna ianuarie un venit mai mic de 2.200 de lei”, a promis Budăi.
Ministrul Muncii a mai declarat jurnaliștilor că se așteaptă să primească toate avizele necesare ordonanței de urgență cât mai repede, inclusiv cele de la Ministerul Justiției.
Coaliția a stabilit să acorde un sprijin pentru luna ianuarie, pentru pensionarii cu venituri mai mici de 1.600 de lei. Astfel, dacă un pensionar are o pensie de 1.000 de lei, acesta va primi în ianuarie 1.200 de lei, astfel încât să ajungă la suma de 2.200 de lei.
Dacă pensia este de 1.200 de lei, pensionarul va primi 1.000 de lei. La o pensie de 1.600 de lei, ajutorul va fi de 600 de lei.
Orice pensionar care are un venit mai mare de 1.600 de lei, nu va primi sprijinul de la Guvern în luna ianuarie.
Leave a comment