Agenția de rating S&P Global a reconfirmat ratingul datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valută, precum și perspectiva stabilă. Această decizie este susținută de stocul moderat de datorie externă și guvernamentală, precum și de perspectivele solide de creștere ale țării noastre în următorii doi ani, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.

S&P a mai menționat într-o declarație din 12 aprilie că angajamentele României în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR) al Uniunii Europene vor continua să ancoreze reformele politice ale autorităților române, transmite B1TV.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloş, a declarat că raportul confirmă eforturile României de a gestiona datoria externă și guvernamentală într-un mod responsabil, în timp ce se concentrează pe reformele structurale. Este, de asemenea, un semnal de încredere pentru investitori că România rămâne pe o traiectorie pozitivă de dezvoltare.

Principalii factori care ar putea conduce la îmbunătățirea ratingului de țară sau a perspectivei sunt reducerea substanțială a deficitului fiscal și înregistrarea unui trend descendent al datoriei publice ca pondere din PIB.

Principalii factori care ar putea conduce la înrăutățirea ratingului de țară sau a perspectivei sunt creșterea deficitelor guvernamentale și a nivelului datoriei publice ca procent din PIB peste proiecțiile actuale ale agenției.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *