AASNACP investește peste 26,8 milioane pentru achiziționarea a 15.400 de rachete antigrindină. Rachetele de tip RAG 96 și RAG 96 S vor fi furnizate în municipiul Ploiești.

Obiectul acordului cadru îl reprezintă furnizarea de rachete necesare combaterii căderilor de grindină. Rachetele de tip RAG 96 și RAG 96 S, vor fi utilizate în activitatea de intervenții active în atmosferă în cadrul Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor.

Produsele ce fac obiectul achiziţiei și anume rachete antigrindină RAG 96 și rachete antigrindină de joasă altitudine RAG 96 S, sunt singurele omologate pentru tehnologia antigrindină utilizată în România de către Proiectantul General al Sistemului Naţional Antigrindină și de Creștere a Precipitaţiilor.

În total, vor fi furnizate în baza acordului cadru 17.000 de rachete antigrindină. Pentru achetele antigrindină de tip RAG 96 vor fi  furnizate 15.400 de bucăți, iar pentru rachetele de tip RAG 96 S vor fi furnizate 1.600 de bucăți.

România are la momentul actual peste 2 milioane de hectare protejate antigrindină. Având 65 de puncte de lansare a rachetelor. În acest an, vor fi puse în funcțiune noi puncte de lansare, în Timiș și Alba. Au fost începute testele experimentale, cu avioane de mici dimensiuni în sudul și estul țării pentru a se încerca stimularea ploilor. Tunurile sonice sau tunurile antigrindină reprezintă dispozitive ce emit unde sonice spre norii în care se formează grindina. Scopul acestora este de a opri procesul de formare a particulelor de gheață. Principala utilizare a tunurilor cu rachete antigrindină este în agricultură, pentru protecția culturilor.

Valoarea totală a contractului este de 132,8 milioane de lei, fără TVA, adică 26,8 milioane de euro, plus TVA. Finanțarea este făcută din fondurile bugetare ale AASNACP. Durata acordului-cadru este de 24 luni.

Cine se ocupă de furnizarea rachetelor

Contractul a fost atribuit firmei Electromecanica Ploiești. Societatea face parte din Compania Națională Romarm. Compania este singura entitate din România care poate vinde acest tip de rachete omologate. Compania din Ploiești derulează în colaborare cu MADR (Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale), programul de realizare a Sistemului Național de Antigrindină. Directorul general al Electromecanica Ploiești este Vlaicu Dinu Constantinescu, care este lucrează ca inginer din anii 80 la fostul institut de proiectare a rachetelor.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *