vineri, octombrie 9, 2026
27.7 C
București

Cine pierde alegerile din PNL, să-și dea demisia din funcție, spune Ludovic Orban. Este o „o chestiune de onoare”

Pierderea alegerilor înseamnă demisia, crede Ludovic Orban, care spune că va renunța la șefia Camerei Deputaților dacă va pierde competiția din PNL, și-l provoacă și pe contracandidatul său Florin Cîțu să renunțe la fotoliul de prim-ministru.

Este o „o chestiune de onoare” ca după pierderea alegerilor să-ți dai demisia, crede Ludovic Orban.

Ludovic Orban a fost întrebat dacă Florin Cîțu rămâne premier în cazul în care pierde alegerile din PNL, luni seară, într-un interviu la Digi24. „Asta o vor hotărî forurile statutare ale Partidului Național Liberal” a răspuns Orban.

„E o chestiune de onoare. Eu, dacă pierd alegerile… eu îmi scriu înainte de 25 septembrie demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților”, a adăugat liderul PNL.

Ludovic Orban a sugerat că, la rândul său, Florin Cîțu ar trebui să fie pregătită să demisioneze din funcția de premier dacă pierde competiția din PNL.

„E o chestiune de legitate democratică. Dacă un premier care candidează la funcția de președinte al Partidului Național Liberal pierde competiția, ce autoritate și ce legitimitate mai are să exercite funcția respectivă în condițiile în care partidul nu îl mai sprijină? Cine îl mai ascultă? Vă spun sincer, e o chestiune de legitate într-o democrație. Un om ca să poată să exercite o funcție de o asemenea importanță în stat trebuie să aibă legitimitate, trebuie să aibă o autoritate. Păi tu, dacă pierzi în interiorul propriului tău partid, care te-a susținut pentru poziția de prim-ministru…”, punctat Ludovic Orban.

El a explicat că a contat momentul în care Cîțu și-a făcut publică candidatura.

„Florin Cîțu a luat decizia să candideze la funcția de președinte al Partidului Național Liberal, știind foarte bine că va fi în competiție cu mine, pentru că eu îmi anunțasem intenția de a candida pentru un nou mandat cu cel puțin două luni de zile înainte ca premierul să își anunțe candidatura, cu celebra poză. Aici decizia de a candida și de a intra în competiție cu mine este o decizie a premierului. Dacă eu nu mi-aș fi anunțat candidatura și premierul își anunța intenția de candida la funcția de președinte al Partidului Național Liberal, era cu totul și cu totul altceva”, a mai spus Ludovic Orban.

Ultimele știri

Ilie Bolojan i-a spus lui Luca Niculescu că PNL vrea să voteze guvernul: Liberalii nu vor să intre la guvernare

PNL nu vrea să guverneze cu PSD, dar ar putea vota instalarea guvernului Niculescu. Decizia vine săptămâna viitoare.

Ludovic Orban, despre desemnarea lui Luca Niculescu. „Președintele l-a protejat pe Grindeanu”

Ludovic Orban critică desemnarea lui Luca Niculescu ca premier și acuză o înțelegere ascunsă între Nicușor Dan și Sorin Grindeanu.

Percheziții informatice masive la Călin Georgescu. Anchetatorii au ridicat 27 de telefoane și 63 de computere

DIICOT a ridicat 27 de telefoane și 63 de computere de la Călin Georgescu și a pus sechestru pe conturi cu peste 100.000 de euro.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine