Vladimir Putin a declarat în cadrul Summitul economic de la Sankt Petersburg că, din punctul său de vedere, tot teritoriul statelor ce făceau parte cândva din componenţa URSS este, de fapt, teritoriu al Rusiei. Dintre cele 15 state care formau URSS, pe lângă Rusia, Ucraina şi Belarus, făceau parte şi statele baltice, dar şi Republica Moldova.

„Ce este Uniunea Sovietică? Aceasta este, de fapt, Rusia istorică. După cum s-a dovedit, ea a încetat să mai existe. Şi vreau să subliniez acest lucru, întotdeauna am tratat cu respect, în istoria recentă, procesele de suveranizare care au avut loc în spaţiul postsovietic”, a afirmat liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, potrivit Digi24. 

Vladimir Putin susţine că ar fi respectat şi suveranitatea Ucrainei, dacă ar fi avut, la Kiev, aliaţi cu care să fie în relaţii bune şi că, faţă de aderarea Ucrainei la UE, pentru că aceasta din urmă nu este o alianţă militară, spre deosebire de NATO

. „Nu avem nimic împotrivă, este decizia lor suverană să adere sau nu la uniuni economice (…) Este treaba lor, a poporului ucrainean. Se va transforma într-o semi-colonie” a ţărilor occidentale, dacă aderă la UE, a mai declarat Putin.  Pe de altă parte, Putin a estimat că după încheierea „operaţiunii militare speciale”, adică a războiului declanşat de Rusia în Ucraina, relaţiile ruso-ucrainene se vor normaliza, susţinând că, „mai devreme sau mai târziu, situaţia va reveni la normal”.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat sfârșitul „erei lumii unipolare” într-un discurs combativ care a criticat țările occidentale la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, scrie CNN.

„Discursul lui Vladimir Putin a fost văzut ca o oportunitate pentru ca lumea să obțină o perspectivă asupra gândirii sale, la aproximativ patru luni de la declanșarea războiului împotriva Ucrainei.

Odată ce președintele rus a urcat pe scenă, nu a pierdut timpul cu amabilități și a început direct cu asupra Statelor Unite și a aliaților săi,” comentează CNN.

„Când au câștigat Războiul Rece, SUA s-au declarat reprezentanții lui Dumnezeu pe pământ, oameni care nu au nicio responsabilitate – doar interese. Au declarat acele interese sacre. Ca traficul în sens unic, ceea ce face lumea instabilă”, a spus Putin publicului.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *