PMP va intra la guvernare alături de PNL, cu două mari condiții
PMP va intra la guvernare alături de PNL, cu două mari condiții

PMP va intra la guvernare alături de PNL, cu două mari condiții: reducerea numărului de parlamentari și eliminarea pensiilor speciale pentru politicieni, spune președintele partidului, Eugen Tomac.

„Noi vom condiționa intrarea PMP la guvernare din două puncte extrem de importante. Primul este reducerea numărului de parlamentari la 300 și pentru asta avem nevoie de un singur vot. Instituția referendumului nu este o instituție de decor și trebuie să dăm acest semnal că suntem în stare să ne respectăm angajamentele față de români.

Al doilea punct este eliminarea pensiilor speciale pentru politicieni. Niciun  parlamentar, niciun primar nu trebuie să aibă pensie specială. Nu există în această țară cetățeni de rang 1 și de rang 2. Nu trebuie să lăsăm ca oamenii să disprețuiască atât de mult clasa politică, să fugă de politică, tocmai pentru că cetățenii simt că politicienii își creează privilegii doar pentru ei și acesta este semnalul pe care noi trebuie să îl dăm.

Vom ține cu dinții de aceste obiective pentru că sunt fundamentale pentru noi ca națiune, să putem da semnalul că suntem capabili să schimbăm ceva în ceea ce privește percepția cetățenilor în relația cu clasa politică”, a declarat președintele PMP pentru PsNews.

PMP va intra la guvernare. Eugen Tomac a declarat că PMP va cere constituirea unui Minister al Inovării, Digitalizării și a Inteligenței Artificiale, explicând că „asta ar fi ideal să existe în viitorul cabinet”. „Fără un minister nu poți gestiona doar în numele unei entități, fie ea și autoritate publică, un asemenea domeniu”, a mai precizat președintele PMP.

„Vom solicita să se creeze un Minister al Inovării, Digitalizării și a Inteligenței Artificiale. Este o chestiune de negociere. Eu spun ceea ce ar fi ideal să existe în viitorul cabinet, pentru că avem la dispoziție resurse uriașe pe care le puse de Uniunea Europeană.

Fără un minister nu poți gestiona doar în numele unei entități, fie ea și autoritate publică, un asemenea domeniu. Trebuie să-i dăm dimensiunea de structură guvernamentală care gestionează politicile în acest sens la nivel de minister.

Trebuie sa se mărească numărul de ministere. Pot fi reorganizate. Eu spun doar ce consider ca este vital să se dezvolte și să-i dăm o perspectivă cât mai rapidă”, a adăugat Eugen Tomac

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *