joi, august 13, 2026
26.6 C
București

Premierul propus de PNL la negocierile partidelor cu președintele Iohannis. Ultimele negocieri cu PSD pentru constituirea unui guvern

PNL va propune totuși un premier președintelui Klaus Iohannis, în ciuda cerințelor PSD și a tratativelor cu social-democrații, pe de o parte, și USR, de cealaltă, în vederea constituirii unui guvern. Decizia este însă a președintelui Iohannis, a spus președintele liberal Florin Cîțu.

PNL va face propria propunere de premier și apoi vom vedea. Desemnarea o face președintele României, dar PNL va avea propria propunere de premier” a declarat luni Florin Cîțu, citat de B1TV.

PNL va propune totuși un premier, spune Cîțu. Acesta a precizat că PNL a luat deja decizia ca președintele partidului să fie propunerea de premier, dar Iohannis va fi cel care va face desemnarea:

În acest moment, PNL are mai multe decizii. Propunerea de premier este președintele partidului, a subliniat Cîțu.

Direcția de guvernare nu are nicio legătură cu partenerul, dacă ne menținem obiectivele noastre. Și avem acolo programul de reforme care nu se va schimba. Avem alte reforme pe care deja le-am început. Asta mă interesează pe mine și pe noi liberalii să impunem aceste reforme care sunt bune pentru România”.

Florin Cîțu a precizat că nu va fi acceptată modificarea planului de reforme din PNRR: „Am văzut în aceste zile câteva lucruri pe care le vom discuta, am văzut că se încearcă modificarea PNRR, ceea ce este imposibil. Vor fi negocieri importante”.

La fel, liberalii vor să-și păstreze și portofoliul finanțelor.

Ministerul Finanțelor este crucial și aici nuc red că avem discuții. PNL a arătat că Ministerul Finanțelor a făcut minuni, în ultimii doi ani”, a mai spus Florin Cîțu.

Pe de altă parte, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat luni că vrea ca negocierea cu PNL privind realizarea unei posibile coaliții de guvernare să plece de la ponderea partidelor parlamentare.

Ultimele știri

Newsweek a retras articolul despre Călin Georgescu și România. Autorul, un mister total

Newsweek a șters un articol despre apărarea democrației în...

Radu Marinescu, ironii către guvernul Bolojan. Devierile Dunării, un eșec răsunător din cauza „dâmbului” lui Miruță”

Fostul ministru al Justiției, Radu Marinescu, ironizează guvernul demis...

Diana Buzoianu dă vina pe fosta guvernare pentru eșecul de pe Dunăre. Situație critică la Cernavodă

Diana Buzoianu, ministra interimară a Mediului, a declarat că...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine