Polițiștii au protestat nemulțumiți de înghețarea salariilor, dar „nu i-am văzut în aceste zile să spună ceva despre cazul de la Oneşti” a spus premierul Florin Cîțu, criticând lipsa de reacție a acestora în tragedia de la Onești.

Doi muncitori au murit înjunghiați într-un apartament pe care îl renovau. Individul care i-a ținut ostatici iar apoi le-a luat viața voia să se răzbune pentru că pierduse apartamentul în instanță. Polițiștii au intervenit în forță, dar prea târziu pentru a le salva viața. Ministrul de Interne a luat măsuri administrative în acest caz.

Eu îmi aduc aminte în aceste zile de protestul poliţiştilor, în stradă toţi, supăraţi, supăraţi. Nu i-am mai văzut în aceste zile să spună ceva despre cazul de la Oneşti. Nu am văzut pe cineva din sindicate să iasă să ne spună ceva”, a declarat prim-ministrul, miercuri, la B1 TV.

Florin Cîțu a spus apoi că vrea să facă „o reformă a statului din temelii, în toate cotloanele sale”: „Asta implică şi aceste instituţii. Cred că veţi vedea mai mult şi când va apărea şi legea pensiilor rediscutată, şi legea salarizării”.

Polițiștii au protestat, săptămâna trecută, la Palatul Cotroceni. Ei s-au luat la harță cu jandarmii, pe care i-au acuzat că „au primit ordin să îi bruscheze, amendeze sau gazeze”, și au aruncat cu fumigene. După manifestație, Jandarmeria a dat amenzi de 10.000 de lei.

Miercuri, Lucian Bode a anunțat primele demiteri după tragedia de la Onești

Ministrul de Interne a înlocuit conducerile IPJ Bacău şi Poliţiei Oneşti, după operațiunea eșuată de salvare a celor doi ostatici. De asemenea, a fost sesizat Parchetul pentru neglijenţă în serviciu.

Cel mai greu de acceptat e că nu am reuşit să salvăm vieţile unor persoane aflate în pericol”, a declara ministrul.

Bode a mai spus că în ultimii cinci ani au plecat la pensie peste 30.000 de angajaţi din structurile MAI și, la rândul său, a vorbit despre reformă: „Propunerea cu care voi merge în faţa Guvernului este de a organiza concursuri de sus până jos, de la Poliţia Capitalei până la ultimul inspectorat, să-i selectăm pe baza unor concursuri transparent organizate şi să avem stabilitate pe funcţii”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *