Prefectul de Neamț l-a demis pe Ionel Arsene din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean

Prefectul Vasile-Adrian Niţă a anunţat, joi, că a semnat ordinul privind încetarea mandatului lui Ionel Arsene de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, acesta fiind ales din partea PSD.

„Urmare a faptului că au fost îndeplinite toate condiţiile procedurale prealabile prevăzute de OUG.57/2019 privind Codul administrativ, în sensul că secretarul general al judeţului Neamţ a înaintat astăzi instituţiei noastre referatul constatator nr. 7927 din 16.03.2023, alături de toate înscrisurile din care rezultă motivul legal al propunerii, a fost emis Ordinul prefectului nr.96 din 16.03.2023 privind încetarea mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ al domnului Ionel Arsene”, a declarat prefectul Vasile-Adrian Niţă, citat de Agerpres. Ionel Arsene a fost condamnat definitiv, vinerea trecută, de Curtea de Apel Braşov, la 6 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă. Poliţiştii nu l-au găsit, până acum, pe Arsene, fapt pentru care a fost emis mandat internaţional de arestare. În ceea ce priveşte preşedinţia CJ Neamţ, aceasta urmează să fie asigurată interimar, în urma votului consilierilor, de unul dintre cei doi vicepreşedinţi, respectiv Ion Asaftei (ALDE) sau Dragoş Chitic (PMP).

Ultimele știri

Taxare inversă generalizată, propusă pentru TVA. Gabriel Biriș vede venituri de 7 miliarde de euro

Gabriel Biriș propune taxarea inversă generalizată pentru TVA, cu venituri estimate la 7 miliarde de euro pe an.

După două zile de negocieri la Abu Dhabi, Kievul anunță un acord cu Moscova. Mesajul șefului delegației ucrainene

Negocierile de la Abu Dhabi s-au încheiat cu un acord privind schimbul de prizonieri, dar diferențele pe garanțiile de securitate persistă.

Două senatoare SOS România trec la PSD. Grupul PACE-Întâi România, în destrămare

Cosmina Cerva și Rodica Cușnir, alese pe listele S.O.S. România, s-au afiliat grupului PSD din Senat.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine