luni, septembrie 21, 2026
22.6 C
București

Prefectul Rareș Hopincă indică atragerea de capital politic pe seama protestului fermierilor: Să nu confundăm protestul legitim al unor categorii profesionale cu interesul politic meschin al unor formațiuni politice extremiste”

Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, se teme că protestul fermierilor este deturnat de anumite formațiuni politice în scop electoral, cu referire la aparițiile publice ale lui George Simion și a Dianei Șoșoacă alături de manifestanți.

Rareș Hopincă a subliniat într-o intervenție la B1TV că fermierii și transportatorii au revendicări punctuale ce necesită analiză din partea ministerelor de resort, recunoscând dreptul legitim al acestora de a protesta. Cu toate acestea, a condamnat instigarea la acțiuni ilegale sau la tulburarea ordinii publice.

Sigur că și fermierii, și transportatorii care protestează au – sau, cel puțin, așa ar trebui – o serie de revendicări punctuale. Multe dintre acestea trebuie analizate. Ministerele de resort trebuie să se aplece asupra solicitărilor lor, iar acesta este un drept legitim de a protesta, însă instigarea persoanelor care au ieșit să protesteze către acțiuni ilegale, către tulburarea oridinii și liniștii publice este un fapt reprobabil (…). Să nu confundăm protestul legitim al unor categorii profesionale cu interesul politic meschin al unor formațiuni politice extremiste”, spune Rareș Hopincă.

Rareș Hopincă a menționat că există deschidere pentru a autoriza protestele în conformitate cu legea, subliniind că statul român apără dreptul oricărei persoane de a protesta, dar insistând asupra necesității ca astfel de proteste să se desfășoare pașnic și în siguranță, având în vedere tranzitarea Municipiului București cu vehicule de mare tonaj.

Pentru că așa prevede legea, iar legea nu este negociabilă. Statul român apără dreptul oricărei persoane de a protesta, dar aceste proteste trebuie să se desfășoare pașnic și în siguranță atât pentru locuitorii Capitalei, cât și pentru persoanele care protestează, or tranzitarea Municipiului București cu vehicule de mare tonaj se supune unei autorizări speciale. De asemenea, înțelegem protestul spontan, de aceea și forțele de ordine sunt prezente acolo, pentru a-i proteja pe cei care protestează de instigatori și de alte grupări care ar putea produce evenimente nedorite, dar acest protest durează deja de 48 de ore, există timpul necesar și, după cum a menționat și primarul general, există și deschidere pentru a autoriza orice tip de protest în condițiile legii”, a mai spus Rareș Hopincă.

Ultimele știri

Grindeanu acuză AUR că vrea alegeri anticipate. Simion i-ar fi spus direct că partidul nu votează niciun guvern

Grindeanu susține că George Simion i-ar fi spus direct că AUR nu va vota niciun guvern și vrea alegeri anticipate.

În timp ce îi amenință și îi atacă, Siegfried Mureșan anunță că se duce ”cu căciula-n mână” la PSD

Siegfried Mureșan merge la PSD cu programul de guvernare, dar îi acuză de eșecul coaliției și le pune un ultimatum: acest guvern sau anticipate.

Evenimentul organizat de Fritz cu trei zile înainte să-i expire mandatul: „manifest”

Dominic Fritz organizează un eveniment-manifest la Timișoara pe 27 septembrie, cu trei zile înainte de finalul mandatului său.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine