Președintele Klaus Iohannis a venit la Matei Balș, după incendiu
Președintele Klaus Iohannis a venit la Matei Balș, după incendiu

Președintele Klaus Iohannis a venit la Matei Balș, vineri la prânz, după incendiul în care au murit cinci persoane. Președintele României a cerut ministrului sănătății să elaboreze rapid un proiect de reformă a sistemului sanitar din România, după a doua tragedie de acest fel din spitale.

Sunt „probleme structurale” ale spitalelor, spune Iohannis, dar, „vinovații vor fi pedepsiți” a dat asigurări președintele țării, potrivit B1TV.

Ce a spus președintele Klaus Iohannis:

  • O zi foarte tristă azi, cu tragedia de aici. Îmi pare foarte rău, transmit condoleanțe familiilor îndoliate. Pacienților din saloane le doresc însănătoșire grabnică.
  • Am discutat permanent cu cei care au condus intervenția. Am primit toate datele certe despre intervenție.
  • A fost o intervenție foarte complicată, cu foarte multe forțe implicate. S-a reacționat extrem de rapid, au stins focul repede, au mutat pacienții, dar pentru câțiva a fost prea târziu.
  • Situația se repetă cumva. Am avut și tragedia de la Piatra Neamț. Au fost incendii mai mici la alte spitale. Motivele sunt diverse și sunt anchetate. Anchetele vor scoate la lumină ce s-a întâmplat. Vinovații vor fi pedepsiți.
  • Avem de-a face cu probleme structurale în spitalele din România. Am cerut ministrului Sănătății și azi, din nou, să lucreze cu celeritate la un proiect de reformă
  • Medici rămân eroii mei, la fel asistentele și întregul personal. Ei au depus eforturi supraomenești și au lucrat până la epuizare. De un an lucrează în condiții de stres extrem, cu personal puțin. Și cu această ocazie îmi exprim admirația pentru tot personalul medical și din spitalele COVID, și din centrele de vaccinare, și din toate unitățile medicale din România. Tot ce merită ei sunt laude și încurajări!
  • E nevoie de o reformă profundă în sistemul de sănătate. Astfel de lucruri nu trebuie să se repete.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *