Președintele USR Olt a fost prins circulând cu permisul suspendat, astfel că polițiștii i-au întocmit joi un dosar penal. Silviu Anton nu mai avea dreptul de a conduce de când a fost sancționat pentru depășirea limitei de viteză, dar s-a urcat la volan fără să se teamă de consecințe. Mai avea doar patru zile până când ar fi putut să-și recupereze permisul.
Silviu Anton, președintele USR Olt, a fost oprit de polițiști pentru un control de rutină, moment în care oamenii legii au descoperit că permisul îi fusese suspendat anterior.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal, potrivit olt-alert.ro.
„Astăzi, 30 ianuarie 2020, în timp ce supravegheau și controlau traficul rutier, polițiștii Biroului Rutier Slatina au depistat un bărbat, de 36 de ani, din localitate, care a condus un autoturism având dreptul de a conduce suspendat. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliției Județean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu.
Silviu Anton și-a anunțat, în cursul serii, demisia din USR, pe Facebook, recunoscând că a greșit pentru că „nu a mai avut răbdare”.
“Astazi este o zi trista pentru mine pentru ca trebuie sa imi anunt demisia din USR!
Din pacate am luat o decizie gresita pe care mi-o asum in totalitate: desi aveam permisul suspendat pe 30 zile (peste 4 zile urma sa il recuperez) si nemaiavand rabdare am condus totusi masina personala pentru a-mi lua fetitele de la scoala. Am fost oprit de un echipaj al politiei rutiere si mi s-a intocmit un dosar pentru conducere fara permis. Am incredere in Politia rutiera ca si-au facut datoria. In aceasta situatie eu am fost cel care nu a respectat legea si vina imi apartine.
Imi cer scuze colegilor din USR si simpatizantilor USR pentru situatia creata si ii asigur asigur ca USR este un partid care promoveaza respectarea legii de toata lumea. Am incredere in colegii mei din filiala Olt, iar conducerea va fi preluata statutar de oameni care sa munceasca pentru alegerile locale si nationale de anul acesta!
Eu voi ramane votant USR!” a transmis Silviu Anton