Prezentarea moțiunii de cenzură va avea loc joi după amiază
Prezentarea moțiunii de cenzură va avea loc joi după amiază

Prezentarea moțiunii de cenzură va avea loc joi după amiază, în contextul unei schimbări de strategie a PNL. Parlamentarii PNL vor participa la prezentarea moțiunii de cenzură, în urma unei decizii de ultimă oră luată joi dimineață.

Începând de la orele 16, este prevăzută a se desfășura ședința comună a parlamentului pentru prezentarea moţiunii de cenzură iniţiată de USR PLUS şi AUR împotriva Guvernului Cîțu. Ludovic Orban a precizat că şedinţa plenului se va desfăşura chiar dacă nu se întruneşte cvorum la şedinţa Birourilor permanente reunite, care are loc joi dimineață.

Liderii apropiați de Florin Cîțu au decis să le permită parlamentarilor PNL să participe la ședința de plen în care va fi citită moțiunea de cenzură, au declarat surse politice pentru Digi24.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat miercuri că a luat decizia, împreună cu preşedintele Senatului, de a convoca plenul Camerelor reunite, menţionând că este o obligaţie constituţională.

Am luat decizia astăzi de a convoca plenul Camerelor reunite, împreună cu preşedintele Senatului. Vreau să fac câteva precizări, ca să fiu foarte bine înţeles: convocarea făcută de preşedinţii celor două Camere nu cuprinde ordinea de zi, nu este regulamentar ca preşedinţii, când fac convocarea plenului Camerelor reunite, să stabilească propunerea de ordine de zi. Pentru stabilirea proiectului ordinii de zi, vom convoca Birourile permanente reunite, care, în conformitate cu prevederile articolului 15 din regulamentul şedinţelor comune, au acest atribut de a stabili proiectul ordinii de zi. Este o obligaţie constituţională a preşedinţilor celor două Camere aceea de a convoca plenul pentru a permite respectarea Constituţiei”, a declarat miercuri Ludovic Orban.

El a mai precizat că şedinţa plenului Parlamentului se va desfăşura chiar dacă nu se întruneşte cvorum la şedinţa Birourilor permanente reunite.

Odată convocată, şedinţa se desfăşoară (…), plenul este suveran”, a adăugat el, menţionând că plenul are capacitatea de a vota ordinea de zi.

Ludovic Orban a mai susţinut că nu este nevoie de cvorum la şedinţa de plen pentru citirea moţiunii de cenzură.

Nu este prevăzută necesitatea cvorumului la citirea moţiunii de cenzură. Cvorumul este necesar la acele şedinţa la care se adoptă legi, hotărâri, moţiuni”, a explicat președintele Camerei.

Cine participă la ședința plenului

Premierul Florin Cîţu a anunţat, miercuri, că parlamentarii PNL vor fi mandataţi să nu participe la plenul reunit convocat de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului sau la şedinţele Birourilor permanente reunite în care se va discuta calendarul moţiunii USR PLUS – AUR, până la verificarea legalităţii semnăturilor de pe moţiune, considerând că aceasta a fost depusă nelegal.

Mai mult, premierul a sesizat Curtea Constituţională cu privire la existenţa unui conflict între Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură.

Nici grupul parlamentar al minorităţilor naţionale nu va participa la niciuna dintre şedinţele de plen pe tema moţiunii de cenzură, demers care nu este pe agenda românilor, după cum a declarat liderul grupului, deputatul Varujan Pambuccian.

Pe de altă parte, parlamentarii PSD vor participa la şedinţa de plen reunit în care ar urma să se citească moţiunea de cenzură, însă cel mai probabil nu vor fi prezenţi la şedinţa Birourilor permanente reunite în care se stabileşte ordinea de zi a şedinţei de plen comun, a precizat liderul senatorilor PSD, Lucian Romaşcanu.

Leave a comment

Lasă un răspuns