miercuri, august 5, 2026
30.4 C
București

Prima zi de relaxare a adus trei accidente rutiere, după ce în ultimele două luni nu s-au mai produs

Prima zi de relaxare cu o libertate mai mare de mișcare a persoanelor a adus și primele accidente rutiere. Trei evenimente rutiere grave s-au înregistrat în dimineața zilei de 15 mai, la doar câteva ore după ce România a ieșit din starea de urgență, iar declarația pe proprie răspundere nu a mai fost necesară pentru ieșirea din locuință. Este însă necesară în continuare pentru deplasarea între localități.

Trei accidente rutiere au avut loc în România, vineri dimineață, până la ora 8:00, potrivit centrului Infotrafic al Poliției Române, în condițiile în care pe perioada stării de urgență au fost aproape inexistente.

Primul accident a avut loc în județul Mehedinți. Pe DN 6 Orșova – Filiași, la ieșirea din localitatea Șimian către Strehaia, unde a avut loc o coliziune între două autovehicule. Patru persoane au fost rănite.

În județul Călărași, traficul rutier a fost oprit în ambele direcții pe DN 4 București – Oltenița, la ieșirea din localitatea Budești către Gruiu, în urma unei coliziuni dintre un autotren și un autoturism. Două persoane au fost rănite, una a fost încarcerată.

În Timiș, traficul rutier a fost întrerupt pe DN 6 Caransebeș – Lugoj, în zona localității Găvojdia, din cauza unui accident. În urma coliziunii dintre un autotren și două turisme, o persoană a fost rănită. În fiecare an în România mor aproape 2.000 de persoane în accidente rutiere.

Ultimele știri

Șoferii scapă temporar de suspendarea permisului. Decizia Curții de Apel București

Curtea de Apel București a decis suspendarea hotărârii de...

Climatolog: „diminuarea resursei de apă din bazinul Dunării ar putea fi accelerată de încălzirea globală”

Criza de pe Dunăre, determinată de schimbările climatice, devine...

Gheorghe Piperea avertizează. Probleme în cadrul PNRR: ‘România ar putea da miliarde de euro înapoi ‘

Europarlamentarul Gheorghe Piperea a lansat critici dure la adresa...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine