Primăria Potcoava

Primăria Potcoava vrea să construiască în cadrul unui proiect locuințe sociale în orașul Potcoava, județul Olt. Proiectul de investiție constă în construirea a 2 blocuri de locuit cu un regim de înălțime P+4. Fiecare bloc va dispune de câte o scară. Suprafața totală a terenului unde se vor construi blocurile este de 13.873 mp. Suprafața de teren studiată este de 7.380 mp. Suprafața construită propusă este de 670 mp. Suprafața construită desfășurată este de 3350 mp. Înălțimea maximă va fi de 15,45 m. Suprafața pietonală va avea aproximativ 396 mp. Suprafața carosabilă va fi de aproximativ 1602 mp. Spațiul pentru șanțuri/ platforme va fi de 270 mp. Spațiul verde amenajat va ocupa 60% din cei 7380 mp, adică aproximativ 4442 mp.

Obiectivul general al investiției este reprezentat de promovarea dezvoltării resurselor umane și a incluziunii sociale prin asigurarea de locuințe pentru persoanele defavorizate. Precum și satisfacerea cererii comunității pentru asistență socială și sanitară eficientă. Inestiția are o importanță deosebită pentru comunitatea locală, prin aceasta urmărindu-se identificarea soluției optime pentru asigurarea unor condiții de locuit decente pentru categoriile sociale defavorizate.

Durata contractului pentru proiectul de investiție este de 51 de luni. Durata de executie a proiectului va fi de maximum 15 luni începând cu data semnării contractului. Din acestea, 3 luni vor fi pentru proiectare și 12 pentru execuția lucrărilor. Durata de garanție a lucrărilor va fi de minim 36 de luni.

Pe ce se duc banii

Valoarea totală a proiectului de investiție este de 17,3 milioane de lei, fără TVA, adică 3,5 milioane de euro, plus TVA. Pentru componența de proiectare valoarea este de 449 de mii de lei. Verificarea tehnică a proiectului are o valoare de 46,9 mii de lei. Proiectul tehnic și detaliile de execuție au o valoare de 343 de mii de lei. Asistența tehnică din partea proiectantului are o valoare de 60 de mii de lei. Totalul utilătăților este de 16 milioane de lei.

Pentru realizarea proiectului de investiție se vor parcurge următoarele etape:

1. Etapa 1 – maxim 3 luni

– Presupune realizarea documentației tehnico-economice pentru fazele DTAC + DTOE + PT și DDE.

2. Etapa a 2-a – macim 12 luni

– Presupune execuția lucrărilor.

3. Etapa a 3-a – maxim 12 luni, corelate cu durata de execuție a lucrărilor.

– Presupune asigurarea serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului pe toată perioada de execuție a lucrărilor, participarea la fazele determinante, participarea la recepția de terminare a lucrărilor și la recepția finală și participarea la elaborarea Cărții tehnice a construcției conform normelor legale în vigoare.

Beneficiile implementării proiectului de investiție

Necesitatea investiției se justifică prin insuficiența programelor destinate persoanelor care necesită asistență socială.

Lipsa unei locuințe reprezintă un factor important al excluziunii sociale influențând direct gradul de educație al individului, lipsa de calificare, conducând astfel la o lipsă a participării acestuia în economia formală. Lipsa unei locuințe, a unui mediu propice de dezvoltare, de odihnă reprezintă atât un atentat la siguranța individului, dar totodată conduce la inadaptare socială printr-un lanț de aspecte ce sunt interdependente:

– privarea de odihnă ce conduce la lipsa de concentrare.

– privarea de igienă care conduce la incapacitatea de a face parte dintr-un grup social, de a participa activ economic în societate.

– supraaglomerarea unei locuințe conduce la privarea odihnei, insecuritatea fizică și emoțională a individului, ceea ce în cazul copiilor poate conduce la abandon școlar, abuz fizic și emoțional, exploatare.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *