Posted inActualitate

Primăriția Clotilde Armand, atacuri pe Facebook: I-am promis lui domn’ Marcel că am să mă duc după toţi colegii lui de partid care au devalizat bugetul Primăriei Sectorului 1

Clotilde Armand, atacuri pe Facebook: I-am promis lui domn' Marcel că am să mă duc după toţi colegii lui de partid care au devalizat bugetul Primăriei Sectorului 1
Clotilde Armand, atacuri pe Facebook: I-am promis lui domn' Marcel că am să mă duc după toţi colegii lui de partid care au devalizat bugetul Primăriei Sectorului 1

Primărița Sectorului 1, Clotilde Armand, a subliniat, luni, că PNL şi PSD nu au îngreunat cercetarea DNA în cazul fostului primar Daniel Tudorache şi au votat încuviinţarea cererii referitoare la percheziţia informatică. Armand i-a transmis un mesaj liderului PSD, Marcel Ciolacu.

”I-am promis lui domn’ Marcel că am să mă duc după toţi colegii lui de partid care au devalizat bugetul Primăriei Sectorului 1 şi voi face tot ce ţine de mine ca să plătească şi să recuperăm prejudiciul. S-au dat prea multe tunuri din bani publici în Sectorul 1 şi jaful se vede de pe lună”, a scris, luni, pe Facebook, Clotilde Armand, primarul Sectorului 1.

Clotilde Armand a fost prezentă în Parlament pentru a vedea cum votează PN şi PSD cererea DNA în cazul fostului primar Daniel Tudorache.

”Un dosar pornit de la plângerea mea în 2019, prejudiciu estimat la aproape 70 milioane de lei, peste 50 de suspecti, primari, functionari publici, firme private, companii ale consiliilor locale etc. Acuzaţiile aduse de procurorii DNA sunt foarte grave: grup infracţional organizat, achiziţii publice înaintea procedurii competitive, licitaţii publice simulate, bunuri plimbate fictiv de la o firmă la alta pentru umflarea preţurilor”, a mai scris Clotilde Armand.

Aceasta a aprecfiat că PNL şi PSD nu au blocat cercetarea.

”Mă bucur că PNL şi PSD nu vor îngreuna ancheta DNA şi au votat corect. 243 din 253 prezenţi (330 in total) au votat PENTRU. Curaj, domn’ Marcel. Abia a început. Va urma”, a mai transmis primarul Clotilde Armand.

Camera Deputaţilor a votat, luni, cu 243 de voturi pentru şi 10 împotrivă încuviinţarea cererii DNA privind efectuarea unei percheziţii informatice în cazul lui Daniel Tudorache. Deputatul PSD a declarat, în plen, că nu are nimic de ascuns şi vrea să se voteze în favoarea percheziţiei. Votul în plen a fost secret, cu bile.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *