Procentul record la care a ajuns datoria publică din România, în lei, euro și valută. E în creștere progresivă de la lună la lună

Datoria administrației publice din România a crescut în luna august 2024 la 886,983 miliarde de lei, de la 876,288 miliarde de lei în iulie, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor. Procentual, datoria guvernamentală a ajuns la 52,7% din PIB, față de 52% în luna precedentă.

Din totalul datoriei, cea mai mare parte, respectiv 746,643 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat, în timp ce împrumuturile se ridicau la 123,864 miliarde de lei. Datoria în moneda națională se cifra la 426,171 miliarde de lei, iar cea în euro era echivalentă cu 376,955 miliarde de lei. De asemenea, datoria în dolari americani era echivalentă cu 82,638 miliarde de lei, transmite B1TV.

Datoria administrației publice centrale a urcat la 864,742 miliarde de lei în august, de la 854,206 miliarde de lei în luna iulie. Din această sumă, 809,765 miliarde de lei reprezintă datorie pe termen mediu și lung. Cele mai mari sume erau contractate în lei (408,595 miliarde de lei) și euro (372,294 miliarde de lei, echivalent).

Datoria administrației publice locale a crescut la 22,237 miliarde de lei, de la 22,081 miliarde de lei în iulie, cu 22,187 miliarde de lei pe termen mediu și lung.

Datoria internă a administrației publice, în ansamblu, era de 435,268 miliarde de lei, adică 25,5% din PIB, nivel neschimbat față de iulie. Din aceasta, datoria administrației centrale era de 417,832 miliarde de lei, iar cea a administrației locale era de 17,436 miliarde de lei.

Ultimele știri

Guvernul Niculescu pregătește prima rectificare bugetară. Pensiile și taxele din 2027, pe masa discuțiilor

Guvernul Niculescu pregătește prima rectificare bugetară și conturează planul fiscal pentru 2027, inclusiv pensiile și fondurile SAFE.

DIICOT vrea audierea unui afacerist italian în dosarul în care Georgescu este acuzat că a condus un grup infracțional

DIICOT cere audierea în Italia a afaceristului Massimiliano Arena, legat de dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu.

Kelemen Hunor crede că Guvernul rezistă până în 2028. „Acest joc nu se poate repeta la nesfârșit”

Kelemen Hunor crede că actualul Guvern va rămâne la putere până în 2028, pentru că fără AUR o moțiune de cenzură nu poate trece.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine