Profesorul Mircea Beuran, reținut pentru o șpagă de 10.000 de euro, după ce a fost denunțat de medicul care l-a mituit. DNA va cere și arestarea preventivă
Profesorul Mircea Beuran, reținut pentru o șpagă de 10.000 de euro, după ce a fost denunțat de medicul care l-a mituit. DNA va cere și arestarea preventivă

Profesorul Mircea Beuran a fost reținut joi seara de procurorii anticorupție, sub acuzația de luare de mită. Medicul a fost audiat de la prânz, iar dimineață locuința lui dar și biroul și alte spații din Spitalul Floreasca din București au fost percheziționate. În cursul zilei de vineri, Beuran va fi prezentat judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit procurorilor, profesorul Mircea Beuran a primit mită 10.000 euro, pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, unde făcea parte din conducere, scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală.

Procurorii DNA au explicat într-un comunicat faptele de care este acuzat.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 februarie 2020, a inculpatului:

BEURAN MIRCEA, care la data faptei îndeplinea funcțiile de președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calitățile menționate mai sus, a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor.

Până în prezent postul respectiv nu a fost scos la concurs.

La data de 14 februarie 2020, inculpatul Beuran Mircea urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Precizăm că, prezentul dosar s-a constituit ca urmare a sesizării depuse de persoana care a remis banii menționați mai sus, cu titlu de mită” au explicat procurorii DNA.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *