Programul de guvernare al Cabinetului Cîțu. Principalele obiective trasate în alianță în conducerea țării
Programul de guvernare al Cabinetului Cîțu. Principalele obiective trasate în alianță în conducerea țării

Programul de guvernare al Cabinetului Cîțu a fost depus miercuri în Parlament. Iată care sunt, pe scurt, principalele obiective ale Guvernului desemnat în urma negocierilor PNL-USR-PLUS-UDMR.

Audierile în comisiile de specialitate din parlament au început deja, pentru miniștrii propuși să facă parte din noul guvern Cîțu. Ședința de plen pentru votul de învestitură va avea loc începând cu ora 15.00. Ulterior, noii miniștri vor depune jurământul la Palatul Cotroceni, în fața preşedintelui Klaus Iohannis.

Sistem de evaluare a angajaţilor din sistemul public

Programului de guvernare prevede implementarea de către Ministerul Muncii a unui sistem de evaluare a angajaţilor din sistemul public. Indicatorii de performanţă vor ţine de cont de părerile cetăţenilor., relatează B1TV.

„În acest moment, funcţionarii se evaluează între ei, parcurgând etape profund impactate de formalism şi chiar subiectivism, funcţie de relaţiile de colaborare între şefi şi subalterni”, se arată în document.

În programul de guvernare prezentat de Cîțu în Parlament se mai arată că va fi efectuat un audit real în sistemul public. Acesta se va desfășura peste tot, dar cu prioritate pentru Ministerul Muncii şi instituţiile din subordine. La acel moment trebuie stabilit un mecanism obiectiv de evaluare a salariaţilor din sistemul public.

Obiectivele din programul de guvernare pentru Educație

  • extinderea accesului la educaţie de calitate pentru toţi elevii
  • îmbunătăţirea formării profesorilor
  • finanțarea școlilor din zone vulnerabile
  • digitalizarea unităților de învățământ

Guvernul vrea să aloce 6% din Programul Național de Redresare și Reziliență. Până în anul 2024, Executivul vrea să ajungă să aloce 6% din PIB pentru Educație.

  • acordarea de tichete valorice, vouchere, ghiozdane şi rechizite, din fonduri europene
  • generalizarea programului „masă caldă la şcoală” şi „şcoală după şcoală”
  • creşterea gradului de cunoaştere a limbii române de către cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale
  • introducerea bacalaureatului diferenţiat
  • realizarea unei evaluări complexe a copiilor la intrarea în sistem
  • o mai bună pregătire și formare a cadrelor didactice
  • investiţii prin programele de dezvoltare locală în 2.500 de creşe, grădiniţe şi şcoli, cu o valoare de 12,5 miliarde de lei; 2.000 şcoli (construcţii noi şi reabilitări), cu o valoare de 10 miliarde de lei
  • implementarea generalizată a Catalogului Virtual începând cu anul şcolar 2022 – 2023;
  • conectarea la internet a tuturor unităţilor de învăţământ în regim de urgenţă;

Programul de guvernare în Justiție

Guvernanții își mai asumă întărirea rolului Justiţiei, prin eliminarea mijloacelor de presiune dinspre politic şi prin asigurarea resurselor necesare. Ei îşi propun armonizarea legislaţiei cu principiile enunțate de MCV, GRECO şi Comisia de la Veneţia Scopul este asigurarea siguranţei cetăţeanului şi combaterea eficientă a infracţionalităţii.

În ceea ce privește modificarea Constituției, programul de guvernare prevede: promovarea inițiativei Fără penali în funcții publice și schimbarea modului de desemnare a membrilor Curții Constituționale.

Guvernul și-a mai propus desființarea Secției Speciale pentru Magistrați și înființarea unui parchet specializat pentru infracțiunile de mediu.

Program de guvernare – Afaceri Interne

Noul Guvern mai vizează adoptarea unei noi Strategii naţionale de ordine şi siguranţă publică, ce va pune accent pe o prezenţă activă a poliţiştilor în stradă, pe simplificarea administrativă şi transformarea digitală a serviciilor publice.

Un alt punct din programul de guvernare se referă la rezolvarea deficitului de personal. De asemenea, vor fi realizate optimizări în ceea ce priveşte structura şi funcţionarea Jandarmeriei.

Guvernanții își mai propun digitalizarea completă a sistemului de emitere a actelor de stare civilă.

Direcții prioritare pe ordine publică:

  • căutarea persoanelor dispărute
  • siguranța școlară
  • prevenirea delincvenței juvenile
  • combaterea violenței domestice
  • criminalitate organizată

 

Programul de guvernare al Cabinetului Cîțu în Sănătate

Noul Cabinet își mai propune elaborarea unei noi Legi a sănătății, care să presupună inclusiv reorganizarea Direcțiilor de Sănătate Publică și descentralizarea.

Bugetul alocat Sănătății va fi de până la 6% din PIB.

Ce mai prevede programul de guvernare la capitolul Sănătate:

  • Investiții de cel putin 2,8 miliarde euro din fonduri europene
  • Dezvoltarea asigurărilor complementare de sănătate, cofinanțare privată a sistemului de sănătate
  • Deschiderea către mai multe tipuri de asigurări de sănătate și asiguratori; statul rămâne principalul reglementator prin CNAS
  • Spitale regionale în Iași, Cluj-Napoca și Craiova
  • 1.450 de centre medicale în mediul rural, din 2.000 necesare la nivel național, cu o valoare de 9,5 miliarde de Lei;
  • 25 spitale județene, cu o valoare de 2 miliarde Lei – reabilitare;
  • 110 spitale municipale și orășenești, cu o valoare de 4 miliarde Lei – reabilitare;
  • 10 spitale, inclusiv maternități, cu o valoare de 4 miliarde de Lei – construire.

Obiectivele Guvernului Cîțu în Transporturi, potrivit programului de guvernare

Noii guvernanți vor să investească 2% din PIB pentru infrastructura de transport pentru următorii 4 ani.

Ei au în vedere prioritizarea investiţiilor în domeniul transporturilor, astfel încât să reflecte nevoile de conectivitate și de mobilitate, de reducere a aglomerărilor.

Programul mai prevede asigurarea resurselor financiare și umane corect dimensionate pentru implementarea cu succes a proiectelor de investiții și asumarea unor decizii strategice care să declanșeze reforme structurale.

Compania Națională de Investiții Rutiere urmează să fie operaționalizată.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *