Salariul minim pe economie va fi majorat, dar nu se știe deocamdată cum, spune Ludovic Orban

Salariul minim pe economie ar urma să fie majorat raportat la rata inflației, de creșterea economică și de cea a productivității. Cel puțin așa aLudovic declarat președintele PNL Ludovic Orban, însă măsura nu apare în reglementările încheiate până acum cu partenerii de guvernare.

Ludovic Orban a explicat și care este motivul pentru care creșterea salariului minim nu apare în documentele semnate la nivelul coaliției, potrivit B1TV: „nu am ajuns să reglementăm acest lucru (…) am guvernat în perioadă de criză, fără sprijin parlamentar.”

„În ceea ce privește salariul minim, și aici cunoașteți punctul nostru de vedere. Fiind un guvern care a guvernat în perioadă de criză, fără sprijin parlamentar, nu am ajuns să reglementăm acest lucru și să stabilim un mecanism de indexare, în colaborare cu partenerii sociali.

Pe de altă parte, noi am propus acest mecanism de creștere a salariului minim care să țină cont de rata inflației – compensarea pierdrii puterii de cumpărare – de indicele de productivitate și care să aibă un element de corecție care să depindă de creșterea economică, astfel încât orice creștere economică să ducă la o suplimentare a salariului minim. Acest mecanism nu e convenit la nivelul partenerilor sociali și nu e cuprins într-o reglementare, dar acesta este punctul nostru de vedere”, a declarat Ludovic Orban.

Guvernul Cîțu urmează să vină cu propuneri vizavi de salariul minim

Duminică, premierul desemnat Florin Cîțu afirmase că ar trebui să mai existe discuţii cu patronatele și sindicatele în ceea ce privește salariul minim pe economie, iar Ministerul Finanțelor are câteva variante de lucru.

Cîțu a mai spus atunci că bugetul pe 2021 va fi definitivat şi prezentat de viitorul Guvern, cel care va fi învestit miercuri și pe care el îl va conduce, deoarece așa e cinstit.

„Am văzut câteva estimări, încă nu am agreat toţi pe aceeaşi formulă. În noua coaliţie de guvernare vom avea o variantă pe care o vom prezenta, sper, cât mai curând. (…) Impactul va fi pentru următorul Guvern. Ar fi oarecum necinstit ca acest Guvern să ia o decizie pentru următorul Guvern, aşa cum nu am luat nicio decizie pe buget”, a declarat Florin Cîțu, duminică.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Israel a lansat atacuri aeriene masive asupra Iranului. Țintele lovite

Forțele Aeriene Israeliene au desfășurat un atac masiv asupra...

Lideri militari de rang înalt și oameni de știință nucleari eliminați după atacul Israelului

Israelul a desfășurat vineri atacuri la scară largă împotriva...

Cine beneficiază de sprijin după expirarea plafonării la energie. Categoriile sociale cele mai afectate

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezentat vineri detaliile privind...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine