Programul de guvernare nu este respectat în forma finală a legii bugetului
Programul de guvernare nu este respectat în forma finală a legii bugetului

Programul de guvernare nu este respectat în forma finală a legii bugetului, avertizează președintele PNL Florin Cîțu, iar liberalii trebuie să facă un compromis ca să-l voteze.

„Nu știu de ce premierul nu a respectat programul de guvernare, va trebui să vină în PNL să prezinte bugetul” a spus Florin Cîțu luni seara, într-o emisiune Digi24.

Programul de guvernare nu este respectat în forma finală a legii bugetului. Florin Cîțu, președintele PNL: „Alcătuirea bugetului este un compromis. Vom vedea dacă PNL va accepta să meargă și cu acest compromis mai departe, în această coaliție.

Este o parte de principiu de la care am pornit, când am făcut această coaliție. Când se negocia, fiecare partid a venit cu câteva lucruri pe masă, lucruri la care ținem, care reprezintă electoratul nostru, al fiecăruia.

Pentru noi este important să investești. Am demonstrat în ultimii doi ani de zile că deși am scos taxe, am eliminat taxe, accize, supraimpozitări, am reușit să avem venituri mai mari la buget, pentru că am investit.

De aceea am ținut la acest procent de investiție, de 7%, era legat de pachetul social pe care l-au propus cei de la PSD. Am spus că dacă vreți să susținem o creștere de pensii peste ceea ce propusesem noi, e nevoie să producem mai mult, ca să putem să plătim. Ca să produci mai mult, trebuie să investești. E simplu.

Formula ce pe care a avut-o PSD în 2017-2019 nu a funcționat. Să dai ce nu ai, duce la dezastru. Le-am arătat că trebuie să faci invers. Întâi să investești, să produci, apoi poți să dai.

În coaliție am spus foarte clar: Nu vreau să intervin peste premier și peste miniștri în negocierile pe ministere. Chiar dacă eu la Senat am avut o creștere de 1,8%, iar la Camera Deputaților o creștere de 15%.

Nu am intervenit, am zis că astea sunt, dar am cerut în coaliție să se respecte programul de guvernare. Nu mă interesează altceva. Nu se respectă în multe privințe. Sunt acolo și alte decizii care nu au fost în programul de guvernare.

Deja vedem că se schimbă paradigma. Trecem de la un buget care se baza pe investiții, la un buget care alocă mai puține resurse investițiilor, și mai multe pachetelor sociale.

Nu știu de ce premierul nu a respectat programul de guvernare. Asta e dezamăgirea mea. Vorbim ceva și se pare că de fiecare dată ceea ce vorbim și ceea ce ține de PNL cumva nu mai ajunge în program.

PNL va trebui să facă un compromis, pentru că va trebui să votăm bugetul în parlament.

Va trebui premierul să vină în PNL să prezinte bugetul. Trebuia să vină astăzi, a plecat la Bruxelles, dar când se întoarce trebuie să vină să prezinte bugetul colegilor din PNL, pentru că este premierul liberal.

Am avut încredere că se va respecta partea din program a PNL, nu doar a PSD.

Nu am o explicație în acest moment, și nu trebuie să am eu o explicație, pentru că din punctul meu de vedere noi am semnat în coaliție un program de guvernare care spune foarte clar ce trebuie să se întâmple.

Poate că toate se vor rezolva când guvernul va veni cu reformele din PNRR. Mă refer la reforma pensiilor, care trebuie să fie un sistem de pensii sustenabil până în 2070, la reforma salarizării, pe criterii de performanță, nu de lobby-ul făcut de un sindicat pe lângă un ministru. Toate acestea trebuie corectate în perioada următoare.

În PNL trebuie să avem o decizie pe votul pentru acest buget, pentru că este diferit de ceea ce noi am agreat, și atunci eu nu pot să-mi asum singur, să le spun colegilor „este OK, mergeți și votați!”.

Join the Conversation

2 Comments

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *