Programul „Noua Casă” a fost aprobat de Guvern, spune Ionel Dancă
Programul „Noua Casă” a fost aprobat de Guvern, spune Ionel Dancă

Programul „Noua Casă” a fost aprobat de Guvern, a declarat șeful cancelariei premierului, Ionel Dancă. Față de vechiul program, „Prima Casă”, acesta prevede o serie de modificări în favoarea benficiarilor, susține Dancă. Printre acestea, posibilitatea cumpărării unei locuințe mai mari și creșterea până la 60% a finanțării garantate de stat.

Ionel Dancă (foto) a explicat avantajele programului „Noua Casă”.

„Un proiect de act normativ, atât pentru dezvoltarea sectorului construcţiilor, dar şi pentru modificarea modului de aplicare a programului de stimulare a achiziţiilor imobiliare ‘Prima casă’, a fost adoptat în şedinţa de Guvern de ieri. Programul se va denumi ‘Noua casă’ şi se modifică în sensul în care se creează posibilitatea pentru familiile tinere care-şi doresc să achiziţioneze o locuinţă cu un spaţiu mai mare decât puteau achiziţiona prin programul ‘Prima casă’ în limita plafonului de 70.000 de euro, respectiv locuinţe de până la 120 de metri pătraţi, în funcţie de oferta imobiliară, prin acest proiect de ordonanţă de urgenţă se creează posibilitatea ca aceştia să beneficieze de garanţii de stat pentru achiziţia unei locuinţe de până la 140.000 de euro, garanţii de stat în proporţie de 60% din valoarea finanţării garantate şi cu un avans de 15% din valoarea achiziţiei”, a spus Ionel Dancă, joi, la Palatul Victoria.

Noutățile programului „Noua casă”

„Avem, pe de-o parte, plafonul de 70.000 de euro cu garanţii de stat de 50% şi avans de 5% din valoarea achiziţiei, ceea ce a funcţionat şi în cadrul programului ‘Prima casă’ şi va funcţiona în continuare şi se adaugă o nouă categorie de beneficiari, cei care doresc să achiziţioneze locuinţe cu valoare până la 140.000 de euro, cu garanţii de stat în proporţie de 60% din valoarea finanţării garantate şi cu un avans de 15% din valoarea achiziţiei”, a explicat șeful cancelariei premierului Orban

Potrivit actelor normative care stau la baza programului „Noua casă”, „modificările aduse de noul program se referă, în principal la plafonul creditelor ce pot fi accesate de către beneficiari pentru achiziţia de locuinţe noi sau asimilate şi alte tipuri de locuinţe, după cum urmează: Credit destinat achiziţiei unei locuinţe noi sau asimilate de maximum 140.000 euro, echivalent lei compus din finanţarea acordată de instituţia de credit, în valoare de maximum 119.000 euro, echivalent lei şi avansul plătit de beneficiar. Finanţarea acordată de instituţia de credit este garantată de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 60%, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente finanţării garantate şi acoperă maximum 85% din preţul de achiziţie al locuinţei, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei”, arată Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN), potrivit News.ro.

Creditul destinat achiziţiei celorlalte categorii de locuinţe de maximum 70.000 euro, echivalent lei compus din finanţarea acordată de instituţia de credit, în valoare de maximum 66.500 euro, echivalent lei şi avansul plătit de beneficiar. Finanţarea acordată de instituţia de credit este garantată de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 50%, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente finanţării garantate şi acoperă maximum 95% din preţul de achiziţie al locuinţei, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei.

Ce locuințe pot fi cumpărate prin Programul „Noua Casă”

”Facem precizarea că prin locuinţă nouă se înţelege orice locuinţă, recepţionată la terminarea lucrărilor, cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat precum şi locuinţele supuse unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic recepţionate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat”, arată Fondul.

Avansul reprezentat de diferenţa dintre preţul de achiziţie al locuinţei rezultat din promisiunea bilaterală de vânzare şi finanţarea garantată se plăteşte de către beneficiar, astfel: minimum 15% din preţul de achiziţie al locuinţelor noi şi asimilate; minimum 5% din preţul de achiziţie al celorlalte categorii de locuinţe.

Care sunt criteriile de eligibilitate

”În ceea ce priveşte criteriile de eligibilitate în cadrul programului, acestea au rămas neschimbate, astfel poate avea calitatea de beneficiar al Programului orice persoană fizică ce îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: la data solicitării creditului garantat, declară pe propria răspundere fie că nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 mp; achiziţionează sau construieşte o singură locuinţă, printr-un credit acordat şi garantat în condiţiile Programului; are calitatea de împrumutat în raport cu finanţatorul”, precizează Fondul.

Se introduc norme tranzitorii prin care contractele de garantare şi promisiunile de garantare încheiate şi aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă continuă să producă efecte în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare la data emiterii lor, precum şi norme tranzitorii referitoare la solicitările de acordare a unei finanţări garantate aflate în curs de analiză la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă prin care li se aplică dispoziţiile legale în vigoare la data depunerii lor la finanţator.

Beneficiarii programului pot efectua rambursarea anticipată parţială sau integrală, fără a se percepe comision de rambursare anticipată.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *