miercuri, octombrie 14, 2026
15.7 C
București

Protest cu 40.000 de persoane la Berlin, împotriva războaielor purtate de Israel și Rusia. “Arme germane, bani germani, crimă în toată lumea”

În centrul Berlinului a avut loc joi o amplă manifestație împotriva războaielor din Gaza și Ucraina, la care au participat peste 40.000 de persoane, conform relatărilor Deutsche Welle. Protestatarii și-au exprimat îngrijorarea față de implicarea Germaniei în aceste conflicte și au cerut încetarea sprijinului militar acordat Ucrainei și Israelului.

Sub sloganul “Nu mai vrem război – depuneți armele”, demonstranții au mărșăluit prin oraș, ajungând în jurul Monumentului Victoriei. Pancartele purtate de participanți transmiteau mesaje puternice împotriva conflictelor armate, precum “Doar cei care nu merg la război vor război” și “Arme germane, bani germani, crimă în toată lumea”.

Potrivit B1TV, Sahra Wagenknecht, copreședinte al noului partid populist de stânga BSW, a fost una dintre vocile proeminente ale protestului. Ea a pledat pentru o abordare diplomatică în rezolvarea conflictului din Ucraina, declarând: “Avem nevoie de diplomație și negocieri pentru pace”. Wagenknecht a criticat și politica externă a Germaniei, afirmând că “urmează orbește instrucțiunile Washingtonului”.

Manifestanții au criticat și situația din Gaza, Wagenknecht subliniind: “Cei care tac în legătură cu crimele de război comise în Fâșia Gaza, cei care tac în legătură cu moartea a 40.000 de oameni, 20.000 dintre ei copii, nu ar trebui să mai aibă tupeul să spună că sunt morali”.

Protestul a inclus și cereri pentru ca Germania să semneze Tratatul privind interzicerea armelor nucleare, respingând totodată planurile de staționare a unor rachete americane suplimentare pe teritoriul german în 2026.

În contrast cu mesajul general al demonstrației, Ralf Stegner, membru al Partidului Social Democrat, a încercat să justifice sprijinul acordat Ucrainei, dar intervenția sa a fost întâmpinată cu huiduieli din partea mulțimii.

Ultimele știri

Petrișor Peiu, avertisment pentru PSD. „Sunt cu pistolul la tâmplă” în negocierile pentru guvernare

Petrișor Peiu avertizează că PSD riscă alegeri anticipate dacă nu își asumă guvernarea și votul pentru noul Guvern.

Deloitte, acuzată că a ascuns miliarde din averea lui Abramovich. Documente antedatate ar fi mascat active de peste 10 miliarde de dolari

Investigație BBC: Deloitte ar fi ajutat la ascunderea a peste 10 miliarde de dolari din averea oligarhului Roman Abramovich, prin documente antedatate.

Daniel Dăianu avertizează asupra dezorganizării pieței de energie. „Vindem ieftin și cumpărăm scump”

Daniel Dăianu avertizează că România riscă să piardă investiții majore din cauza pieței energetice dezorganizate și a administrării deficitare a resurselor.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine