Consilierii Partidului Social Democrat sector 1 vor cere astăzi, 9 noiembrie, în ședința de Consiliu Local de la ora 12.00, ca primarul USR al Sectorului 1, Clotilde Armand, să răspundă „pentru problemele sale de integritate și pentru banii pe care și i-a dat numindu-se manager în proiectele cu fonduri europene”, acuzație făcută de Agenția Națională de Integritate (ANI).

„Este obligația sa să participe la ședințele consiliului local și să lămurească în fața cetățenilor modul de gestionare a fondurilor primăriei”, a transmis Florin Manole, președinte PSD Sector 1. Potrivit acestuia, Clotilde Armand trebuie să prezinte dispozițiile de primar prin care „s-a numit” manager de proiect, rapoartele de activitate „ale managerului Armand către primarul Armand” și „concluziile controalelor realizate de primarul Armand asupra activității managerului Armand”. De ce o acuză ANI pe Armand Clotilde Armand este acuzată că se află într-un conflict de interese administrativ pentru că a obţinut 18.720 de lei după ce „s-a numit pe sine” manager al unui proiect finanţat din fonduri europene, a transmis ANI, pe 7 noiembrie într-un comunicat de presă. Potrivit instituției, din acest statut a decurs acuzaţia de incompatibilitate, fiindcă Armand era și primar de sector.

De asemenea, ANI a sesizat Parchetul ICCJ, pentru că, susține instituția, în perioada februarie-august 2022, Clotilde Armand a semnat 5 dispoziţii care au condus la venituri în plus pentru sine. Pe 7 noiembrie, seara, Clotilde Armand a scris pe Facebook că „depun plângere penală împotriva inspectorului ANI care a refuzat sistematic accesul la dosar”.

În replică, ANI a transmis pe 8 noiembrie că primarul Sectorului 1 „nu a solicitat accesul la dosar sau prezența sa la sediul ANI”. Ulterior, în aceeași zi, Clotilde Armand a prezentat o înregistrare audio despre care a spus că este a unei discuții telefonice dintre avocatul ei și inspectorul ANI, din care reiese contrariul, și a susținut că ANI „a mințit” în comunicat.

 

Join the Conversation

2 Comments

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *