Marcel Ciolacu, despre compensarea facturilor la energie: "Mai mult ca sigur se va prelungi"
Marcel Ciolacu, despre compensarea facturilor la energie: "Mai mult ca sigur se va prelungi"

PSD a propus două măsuri pentru sprijinirea familiilor cu venituri mici în pachetul de măsuri care urmează să fie prezentat de Guvern, au declarat surse politice pentru Digi24.ro. 

Astfel, ar urma să fie acordate vouchere în valoare de 50 de euro (aproximativ 250 de lei) la fiecare două luni, până la finalul acestui an, pentru cumpărarea a șase alimente de bază:

  • pentru gospodăriile cu ambii părinți și cel puțin 2 copii dependenti si gospodării monoparentale cu un venit net mediu lunar mai mic de 600 lei (151.000 gospodarii);
  • persoanele care primesc Venit Minim Garantat (168.000 persoane);
  • persoane cu dizabilitati (800.000 persoane);
  • pensionarii cu un venit mai mic de 1500 lei (2.349.517 pensionari).

În total, ar fi vorba de aproape 3,5 milioane de beneficiari și un impact de aproximativ 700 de milioane de euro, adică 0,27% din PIB.

De asemenea, social-democrații mai propun un voucher de 30 de euro lunar (aproximativ 150 de lei), acordat până la finalul anului, cu excepția lunilor iulie și august, pentru alimente, rechizite și haine celor 156.000 de elevi care primesc burse sociale. Impactul bugetar ar fi de aproape 33 de milioane de euro, adică 0,012% din PIB.

Pe de altă parte, PNL consideră că dacă Guvernul vrea să introducă vouchere, suma trebuie să fie mai mare, 100 euro, și să fie acordată până cel putin anul viitor in iunie, tocmai ca cetățenii să treacă iarna mai ușor. „Trebuie să ne gândim la preturi și la inflația care poate ajunge la 10%”, declară surse liberale.

Propunerile urmează să fie analizate la nivelul guvernului, urmând ca în perioada următoare să fie prezentat întreg pachetul de măsuri sociale.

Leave a comment

Lasă un răspuns Anulează răspunsul