Universitatea Ștefan cel Mare mută studenții la țară. Investiție de 20 de milioane de euro într-un sat

Studenții din Suceava se mută la țară. Universitatea Ștefan cel Mare își construiește cămine în mediul rural.

20 de milioane de euro pentru cazarea studenților

Compania Națională de Investiții a deschis licitația pentru atribuirea unui contract de 20 de milioane de euro. Banii sunt necesari pentru conbstruirea unui cămin studențesc al Universității Ștefan cel Mare. Investiția este făcută în satul Bulai din Suceava.

Finanțarea pentru realizarea proiectului se va face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării în limita sumelor aprobate anual. O parte din bani vin din veniturile proprii ale Universității ”Ștefan cel Mare”.

Contractul în valoare de 20 de milioane de euro are termenul final de depunere al ofertelor stabilit pentru 6 aprilie 2022. Durata contractului va fi de 78 de luni. Din acestea, 6 luni  pentru execuție, 36 de luni execuția și 36 de luni pentru perioada de garanție a lucrărilor. Din valoarea totală a contractului, aproape cinci milioane de euro vor fi necesari doar pentru utilaje.

Universitatea Ștefan cel Mare nu se zgârcește

Criteriul de atribuire al contractului va fi reprezentat de „cel mai bun raport calitate – preț”. Prețul ofertei are o pondere de 60%. Organizarea  și metodologia are o pondere de 20%, iar 20% va reprezenta experiența profesională.

Căminul studențesc se va realiza pe terenul aflat în posesia Universității „Ștefan cel Mare”. Terenul de formă trapezoidală are o suprafață de 15.000 mp din totalul de 300.000 mp. Suprafața clădirii căminului va fi de 3.723,80 mp din cei 15.000 mp.

Căminul va fi compus din 3 corpuri ce vor fi dispuse pe o suprafață de 20.023,60 mp. Căminul va avea demisol, parter și 4 etaje. Acesta va putea oferi cazare pentru un număr de 826 persoane în 407 camere care vor putea caza câte 2 studenți. Căminul oferă și 12 camere ce vor fi destinate persoanelor cu dizabilități unde se va putea caza câte un singur student.

Corpurile vor dispune, pe lângă camerele de cazare și de câte 2 oficii de preparare hrană, o sală de mese cu o capacitate de 34 persoane, o spălătorie și o călcătorie.

Studenții din Suceava se mută la țară. Universitatea Ștefan cel Mare își construiește cămine în mediul rural.

Ultimele știri

Ajutor de stat de 50 de lei pentru facturile la energie: care sunt veniturile luate în calcul și cine poate beneficia

Consumatorii vulnerabili de energie electrică pot solicita un ajutor...

Ultima zi de mandat pentru trei judecători CCR: Primele de peste 30.000 de euro rămân în vigoare

Președintele Marian Enache și judecătorii Livia Stanciu și Attila...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine