Carantina națională nu este o soluție la acest moment, spune Arafat
raed arafat

Secretarul de stat Raed Arafat a dat detalii, într-un interviu exclusiv în studioul EVZ Play, despre modul în care ar putea fi înlăturat de la șefia DSU. Oficialul a clarificat și o altă întrebare, anume aceea dacă este tentat să intre în politică.

Invitat al medicului Lucian Duță în podcastul EVZ Play de luni, șeful DSU, Raed Arafat, a vorbit deschis despre posibilitatea de a fi demis din funcție, dar și despre cei care pot lua o astfel de decizie.

„Se fac presiuni să fiu dat jos. Nu sunt o persoană comodă. Când ți se spune să părăsești o echipă, ți se pare. Dar acesta este un lucru pe care poate să îl facă orice guvern pentru că este doar o poziție. Pot fi demis oricând. Nu mă poate demite decât premierul”, a spus Raed Arafat.

Raed Arafat: Nu am de gând să intru în politică

Raed Arafat a oferit răspunsul la o altă chestiune de interes public. Acesta a confirmat că nu are de gând să intre în politică.

Totodată, șeful DSU Raed Arafat a subliniat că din cauza presei, mulți au înțeles că el a fost singurul responsabil pentru deciziile controversate, când de fapt, deciziile au fost luate mereu la nivel politic și legislativ. În acest sens a menționat procesul pe care l-a câștigat, dar și faptul că i-a fost frică să nu fie agresat pe stradă din cauza proliferării informațiilor tip fake news.

„A fost o campanie extrem de gândită ca decizia să pară a unui singur om. La unele posturi media, de dimineață până seara ”Ce a făcut Arafat”, ”Ce a decis Arafat”. Nu spun că a fost o intenție de a mă expune. Așa a fost tratată problema, în special mediatic. Nici măcar ministrul Sănătății, nici măcar eu și nici prim-ministrul nu au luat o decizie singuri.

Percepția publică este dată de ”manipularea”, îmi pare rău să zic, a media. Cu unul dintre ei am câștigat deja un proces. Am ajuns la faza în care chiar era ceva absurd. Era o îndemnare la ură. Chiar mă gândeam dacă vine cineva să mă agreseze”, a mai spus Raed Arafat la EVZ Play.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *