Raportul Matic este aspru criticat de către deputatul PNL Robert Sighiartău
Raportul Matic este aspru criticat de către deputatul PNL Robert Sighiartău

Raportul Matic este aspru criticat de către deputatul Pnl Robert Sighiartău, care îl consideră “radical anti-familie”. Raportul a fost adoptat de Parlamentul European, impus de grupul verzilor și socialiști și de Renew Europe, fără să fie votat de eurodeputații PNL.

Stânga europeană, de la comuniști, verzi și socialiști până la Renew Europe, a impus în Parlamentul European un raport radical anti-familie. În marea lor majoritate, europarlamentarii Partidului Popular European, din care face parte PNL, s-au opus raportului realizat de eurodeputatul socialist croat Matić.

Dincolo de formulările ridicole, în răspăr cu legea firii – „bărbații transgen și persoanele non-binare pot, de asemenea, să rămână însărcinate”, ori menite să ocolească realitatea biologică (în acest raport despre sănătatea femeii se vorbește despre „persoanele gravide”, nu despre femeile gravide), dacă îndemnurile radicale din Raportul Matić ar fi adoptate de statele membre, ar fi grav afectate libertatea de conștiință, libertatea de exprimare, libertatea religioasă ori drepturile părinților”, a scris Robert Sighiartău despre raportul Matic pe Facebook.

Acesta susține că Raportul Matić îndeamnă țările UE să impună educație sexuală obligatorie pentru toți copiii, școlarizați sau nu, de la clasa I până la liceu, relatează B1TV:

Între altele, Raportul Matić îndeamnă țările UE să impună educație sexuală obligatorie pentru toți copiii, școlarizați sau nu, de la clasa I până la liceu. Și nu orice „educație sexuală”, ci una în conformitate cu controversatele „Standarde OMS” care susțin, de exemplu, necesitatea informării unor copii de până la patru ani despre „masturbarea timpurie”. Raportul Matić a fost adoptat și cu voturile a șapte europarlamentari USR-PLUS – singurii români care au votat pentru. Înțelegem acum mai bine insistența USR-PLUS de a introduce în școli educația sexuală a copiilor fără acordul părinților.

În contextul adoptării Raportului Matić, se vede cât de important este acordul părinților pentru astfel de subiecte sensibile.

Partidul Popular European a depus o moțiune alternativă la acest raport, respinsă însă la vot. Susținută de eurodeputații PNL, moțiunea alternativă a PPE răspundea temei ridicate (sănătatea sexuală a femeilor și drepturile aferente în UE), dar, spre deosebire de Raportul Matić, o făcea cu respectarea Tratatului privind Funcționarea UE, care garantează competența statelor membre în ceea ce privește politicile de sănătate.

Felicitări celor 114 europarlamentari din PPE, dintre care nouă colegi de-ai noștri liberali români, care s-au opus acestui raport. Am văzut că astfel de propuneri radicale au o opoziție puternică în Parlamentul European printre cei cu convingeri liberale și democratice. Votul consistent dat împotriva acestor derive este o bună bază pentru viitor, pentru politici în acord cu tratatele internaționale privind drepturile omului și cu legea naturală”, a precizat Sighiartău.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *