Rareș Bogdan luat la rost de Daniel Zamfir. E PSD de vină?
Rareș Bogdan luat la rost de Daniel Zamfir. E PSD de vină?

 

Rareș Bogdan luat la rost de Daniel Zamfir. Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a fost luat pe neașteptate de PSD-istul Daniel Zamfir, atunci când a vorbit despre măsurile de stimulare a vaccinării.

Rareș Bogdan a spus că nicio economie a vreunei țări nu-și mai poate permite o închidere și de aceea speranța rămâne în vaccinare și măsurile de prevenție aplicate individual. Liberalul a vorbit apoi despre o serie de măsuri pentru accelerarea campaniei, cel puțin în mediul rural, dar a fost imediat taxat de către Daniel Zamfir

Rareș Bogdan, luat la rost de Daniel Zamfir. „Ce v-a împiedicat să faceți toate astea până acum?” l-a întrebat PSD-istul, într-o emisiune B1TV.

Rareș Bogdan: „Niciun guvern din lumea asta și nimeni nu-și mai permite să introducă carantina, deci această chestiune, v-o spun din start, mă voi opune ei cu toate puterile, că economia trebuie să funcționeze. Am văzut situația din Marea Britanie, din Israel unde avem peste 80% persoane vaccinate, avem infectări față de acum un an mai multe, dar la ATI au ajuns doar 3% din cei infectați. Le recomand românilor să se vaccineze. În Brașov sunt ocupate toate paturile ATI. Totuși, din cele 78 de persoane la ATI, 77 sunt nevaccinate și una singură e vaccinată. Prin măsuri de prevenție, de vaccinare, măsuri care să nu includă închideri de unități economice, de școli… Economia nu mai rezistă, oamenii nu mai rezistă să le închidem restaurantele, sălile de sport…”,

Liberalul a amintit apoi o declarație a premierului Florin Cîțu potrivit căreia Ministerul Sănătății, condus până acum aproape o lună de Ioana Mihăilă (USR PLUS), nu a făcut pregătirile necesare în perspectiva valului 4 COVID.

Azi, premierul a fost extrem de decent în declarațiile pe care le-a dat, dar a spus o chestiune care a trecut neobservată, a spus: din păcate, observ acum, când Tătaru, Baciu, eu suntem nevoiți să intrăm în străfundurile, intestinele Ministerului Sănătății, că nu a fost pregătită cum trebuie această situație, că Ministerul Sănătății nu s-a pregătit pentru ce urmează, pentru acest val înfiorător al variantei Delta. A fost trecută cu vederea declarația că nu a apăsat pe ea din decență”, a continuat Rare Bogdan

Daniel Zamfir: Baciu, secretarul de stat, nu e de la PNL?

Rareș Bogdan: Ba da, dar…

Rareș Bogdan, luat la rost de Daniel Zamfir. „E PSD de vină că n-ați făcut nimic?”

Daniel Zamfir: De ce vă plângeți? E PSD de vină că n-ați făcut nimic? Că în general ”ciuma roșie” e vinovată pentru tot. E PSD de vină că toată vara ați fost greierași și ați umblat prin țară după Cîțu și n-ați făcut nimic să combateți valul 4?

Rareș Bogdan: Vă spun ce am făcut, că e situație la nivelul Europei. Am cerut oamenilor, am recomandat oamenilor în caravane pentru vaccinare… Singura formulă care poate opri situațiile de ATI e vaccinarea

Daniel Zamfir: Suntem locul 4 în lume (marți, la numărul de îmbonăviri și decese, n.r.). De ce? Sunt mai încuiați românii? Nu înțeleg că trebuie să se vaccineze sau cumva dvs, de la nivelul Guvernului, le inspirați neîncredere? Mostra maximă e ce ați făcut în weekend, le-ați dat exemplu…

Rareș Bogdan: Vă asigur că nu sunt deloc încuiați, din contră, sunt extrem de deschiși. Aici e vorba de vectorii care propovăduiesc anti-vaccinarea…

Daniel Zamfir: Asta e în toată lumea..

Rareș Bogdan: „Nu-s luați foarte mult în seamă de televiziunile de mare audiență și nici de presa online, sunt chiar blocați. Avem o diferență foarte mare, unică la nivel mondial, o diferență colosaă între mediul rural. La Cluj avem 58% persoane vaccinate, la București – 49,2%, la Timișoara – 52,6%, în zonele ultraurbanizate avem spre 60% vaccinare, iar în medii rurale extinse avem sub 20% populație vaccinată. În cele 634 de comune sub 2.000 de locuitori avem 12% grad de vaccinare. Pentru a reuși să-i convingem pe cei din urban și ruralul mic că trebuie să se vaccineze, trebuie să folosim vectorii credibili la nivelul zonei rurale, primarul, preotul.”

Daniel Zamfir: Cine v-a oprit s-o faceți până acum?

Rareș Bogdan: Călătoresc la Bruxelles, am fost în Germania, Italia, Grecia, Austria, situația e una la nivel european și o singură specificitate are țara asta.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *