Rareş Bogdan nu este de acord ca România să renunțe la dreptul de veto în politică externă și securitate

Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL, a avut o intervenție telefonică la emisiunea lui Marius Tucă, transmisă live de Gândul. Acesta a declarat că a fost surprins de decizia României de a se alătura țărilor UE care cer eliminarea dreptului de veto în politică externă și securitate.
România s-a alăturat grupului de 9 țări, printre care cele 6 fondatoare ale UE, care cer eliminarea dreptului de veto al statelor membre în două domenii esențiale – politica externă și securitatea, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe. Cele nouă state inițiatoare sunt Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Slovenia, Spania şi Olanda.

Rareș Bogdan a declarat că nu este de acord să dispară dreptul de veto în domeniul politicii externe și al securității. „În Parlament nu am votat «pentru». Nu este o hotărâre, ci un grup de inițiativă”, a spus europarlamentarul.

„Potrivit Constituției, politica externă este făcută de președintele României. Chiar dacă România nu este un stat prezidențial, după modelul francez sau american, ci este un stat semiprezidenţial, în care se împarte puterea între președinte și premier, statul nostru are un rol important în ceea ce privește politica externă. El este cel care hotărăște politica externă. Astăzi este Iohannis, mâine este altcineva, oricine o fi”, a adăugat Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan: „Știrea a fost surprinzătoare. Votul nostru a fost complet diferit”

„Trebuie să recunosc că știrea a fost surprinzătoare pentru mine, mai ales că votul nostru a fost complet diferit”, a mai spus el.

Rareș Bogdan a precizat că îl va întreba pe președintele Iohannis de ce s-a luat această decizie.

 

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine