joi, septembrie 18, 2025
21.8 C
București

„Suntem victimele propriului succes” în campania de vaccinare, a spus premierul Florin Cîțu

Rata de infectare este foarte mică, dar campania de vaccinare nu mai merge în ritmul dorit, afirmă premierul Florin Cîțu, „Suntem victimele propriului succes” a spus șeful Guvernului, pentru că oamenii au peste tot la dispoziție vaccinul, până și „în lanul de lavandă”.

Șeful Guvernului a insistat că dozele sunt disponibile oricând și peste tot, prin urmare nu există scuza că nu avem vaccinuri. Prim-ministrul a mai afirmat la TVR că Guvernul a făcut tot ce ținea de el, așa că acum mai rămâne ca populația să se vaccineze.

În România suntem victimele propriului succes până la urmă. Am avut o campanie care a pornit puternic, am început să avem rezultate și ele se văd în numărul de persoane infectate. Vaccinarea înseamnă imunizare și asta vrem – să imunizăm persoanele, să avem cât mai puține persoane infectate și să scăpăm de pandemie. E un mijloc. Acum avem vaccin peste tot. Oricine poate să ia decizia să se vaccineze oriunde, cu orice vaccin, oricând. Am dus vaccinul la sate, în lanul de lavandă, îl ducem și pe plajă, în aeroport. Peste tot avem zone în care te poți vaccina. Nimeni nu poate spune că nu avem vaccin. Am explicat mereu care sunt beneficiile, mai mari decât orice riscuri. Avem acum o rată de infectare foarte, foarte mică”, a declarat Florin Cîțu.

Rata de infectare și scăderea interesului pentru vaccin. Întrebat dacă nu cumva oamenii consideră că nu mai e cazul să se vaccineze tocmai pentru că văd numărul tot mai mic de infectări, premierul a răspuns: „E posibil, dar e greșit. Până la urmă, va trebui să atingem această rată de imunizare, sper nu prin persoane îmbolnăvite, ci prin vaccin. Azi ce poate face Guvernul e făcut. Cred că nimeni n-a vorbit despre vcaccinare mai mult ca mine. Au vorbit persoane din spațiul public, vom aduce specialiști. Cred că vom păstra același ritm. Nu e o luptă pe care o ducem doar anul acesta, trebuie să ne gândim la viitor trebuie să fie ceva natural cum ne vaccinăm antigripal”.

Faptul că avem posibilitatea să ne vaccinăm oricum, oriunde nu justifică un val 4. Noi, ca societate, trebuie să ne asumăm direcția în care vrem să mergem”, a adăugat Florin Cîțu.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Ministrul Energiei negociază „intens” cu CE pentru amânarea închiderii centralelor pe cărbune. Termenul limită

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că se află...

Putin continuă războiul în Ucraina: Demisia lui Dmitri Kozak, un semnal clar al refuzului de pace, conform ISW

Vladimir Putin pare hotărât să prelungească conflictul din Ucraina,...

Anunțul Primăriei Sectorului 4 după descoperirea construcției vechi de sub Planșeul Unirii. Au intervenit arheologii

Arheologii intervin în lucrările de la Planșeul Unirii din...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine