Copiii vaccinați până acum reprezintă sub 10% din populația țintă
Copiii vaccinați până acum reprezintă sub 10% din populația țintă

Copiii vaccinați până acum reprezintă sub 10% din populația țintă, a declarat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Sunt peste 140.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 12-19 ani inclusiv vaccinați cu cel puțin o doză, adică sunt sub 10% din ceea ce înseamnă populație țintă, a declarat marți el.

Copiii noștri au fost afectați în egală măsură cu populația adultă prin faptul că au trebuit să rămână într-un sistem de învățământ online față de care cu regret o spun, România nu a avut o foarte mare pregătire și nici experiență în acest domeniu.

România a demarat activitatea de vaccinare în rândul grupei de vârstă 12-15 ani din data de 2 iunie, imediat după ce EMA a autorizat vaccinul de la Pfizer. Pentru categoria de vârstă 16 ani și peste 16 ani am putut să oferim posibilitatea de vaccinare încă din luna ianuarie, după data de 15 ianuarie, când categoria de populație vulnerabilă a putut beneficia de vaccinare.

Sunt peste 140.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 12-19 ani vaccinați cu cel puțin o doză. Sunt sub 10% din ceea ce înseamnă populație țintă. Se discută foarte mult despre oportunitatea de vaccinare a minorilor, grupa 12-15 ani din actuala campanie. Prima întrebare este dacă vaccinarea minorilor salvează sau nu vieți și răspunsul este cât se poate de clar, da, salvează vieți, chiar dacă riscul de a face o formă gravă de boală este semnificativ mai mică decât la adult, avem o rată de deces șa nivel global de 2 pierderi de vieți omenești, la 1 milion de copii”, a precizat coordonatorul campaniei de vaccinare, citat de B1TV.

Copiii vaccinați. În România, rata de acoperire vaccinală, la grupele de vârstă de peste 50-60 și 70 de ani este în medie de 35%, o acoperire redusă la nivelul celor mai vulnerabile persoane:

Al doilea aspect este legat de faptul că fiecare țară are propria strategie de vaccinare. În România, rata de acoperire vaccinală, la grupele de vârstă de peste 50-60 și 70 de ani este în medie de 35%. Nu avem o acoperire vaccinală foarte ridicată la categoria de grupe de vârstă vulnerabile, tocmai de aceea este important să promovăm acest concept al imunizării la nivelul fiecărei familii. Vrem ca în perioada următoare copiii noștri să poată merge în format fizic la școală în condiții de maximă siguranță” a mai explicat coordonatorul campaniei.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *