Rata de transmitere a coronavirusului este acum de 1,4. Mesajul ministrului sănătății, Nelu Tătaru

Rata de transmitere a coronavirusului a ajuns la 1,4, a declarat ministrul sănătății, Nelu Tătaru. Practic, s-a ajuns la nivelul înregistrat în 8 mai, a spus ministrul sănătății, care îndeamnă din nou la respectarea regulilor de igienă.

„Suntem încă într-un moment medical, urmează unul economic, suntem într-un impas economic, și abia spre toamnă să ne gândim și la politică”, a spus Nelu Tătaru, vorbind despre rata de transmitere a coronavirusului, la Digi24.

Nelu Tătaru a comentat și declarațiile unor lideri politici care îndemnau la nepurtarea măștii și a regulilor de distanțare socială. „Am luat atitudine de fiecare dată, dar ca parte medicală trebuie să ne vedem de treburile noastre, trebuie să tratăm. Și este păcat, fiindcă acum 4 săptămâni aveam o transmitere de 0,6-0,7 și acum suntem la 1,4. După situația de ieri, eram în situația zilei de 8 mai” a precizat Nelu Tătaru.

„Mesajul meu este și va fi respectarea regulilor – respectarea distanțării fizice, respectarea principiilor de igienă, respectarea indicației medicului și, chiar dacă nu avem o formă legislativă în acest moment, internarea în spital, tratarea în spital. Trebuie să respectăm aceleași reguli pe care le-am respectat și până acum”, a reafirmat ministrul sănătății.

„Gestionăm o criza a pandemiei în țara noastră, avem o recrudescență a numărului de cazuri după ce plecasem pe o pantă descendentă. Vreau să ne stabilizăm ca număr de cazuri noi, vreau să avem o legislație care să ne permită să ne desfășurăm activitatea, vreau să revenim la acele cazuri de 100 și ceva de infectări pe zi”, a mai spus Nelu Tătaru.

Ultimele știri

Sondaj CURS – AUR își menține prima poziție, dar PSD capitalizează și este în revenire de formă. PNL și USR decontează masiv costurile crizei...

AUR conduce clasamentul cu 34%, PSD revine la 26%, iar PNL și USR scad după criza politică, arată un sondaj CURS.

Daniel Zamfir acuză un dezastru la Ministerul Economiei. Execuția bugetară a fost de doar 23%

Daniel Zamfir spune că a găsit o execuție bugetară de doar 23% la Ministerul Economiei și acuză foști miniștri USR.

Claudiu Năsui laudă colaborarea cu PSD. Ministrul userist de la Chișinău e optimist și despre noul Guvern de la București

Claudiu Năsui, ministru la Chișinău, laudă colaborarea cu PSD și se declară optimist privind relația cu noul Guvern de la București.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine