Piedone

Candidatul Alianţei electorale PSD PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a afirmat, miercuri, că este vremea unui Bucureşti al proiectelor şi nu unul „al scandalurilor”. Cu toate acestea, a vorbit despre un porc animat, făcând referire la unul dintre contracandidații săi. Acesta a reacționat rapid, spunând că îi este milă de cel cu care se luptă pentru scaunul Primăriei Capitalei.

Cătălin Cîrstoiu s-a plâns în ultimele zile de o campanie electorală murdară, însă și el a făcut unele comparații controversate. Recent, medicul ortoped a vorbit despre unul dintre contracandidații lui la Primăria Capitalei, respectiv despre Cristian Popescu Piedone, folosind drept reper un personaj din desene animate, mai exact un porc.

„Am să vă fac şi eu o mărturisire personală. Copilul meu e mai mic decât al lui Sebastian (Burduja – n.r.) şi în fiecare seară scroll-uieşte televizorul, uitându-se la scene din campania electorală. L-am întrebat aseară, văzând un alt contracandidat ce vede şi mi-a spus: Peppa Pig. Sigur, n-a fost o aluzie directă la cineva, a fost doar aşa un gând transmis”, a spus Cîrstoiu la şedinţa Comitetului de Coordonare al PNL Bucureşti.

Cristian Popescu Piedone a reacționat la insulta lansata de Cătălin Cîrstoiu şi a spus că pe candidatul Coaliției „atât îl duce capul”.

„Sunt fericit pentru ca sunt indentificat drept un personaj din desene animate, îndrăgostit de copii și nu doar de copii. Nu știu în ce film să îl bag. Într-un thriller, nu l-aș băga nicăieri, că săracul se vede pe zi ce trece…mi-e milă, efectiv. Nu am ce altceva să comentez. Dacă atât îl duce capul pe un profesor universitar. Dacă asta îi e educația. Pe mine mă recunosc copiii pe stradă. El face așa din disperare, e vizibil, nu trebuie să fii mare analist. Și pe Nicușor l-am văzut în disperare. Să îl scape locuitorii Capitalei de interlopi. Portarul de la el de la spital a zis că l-ar fi votat ca să scape de el, că prea al dracu e. Fiecare om sau politician care intră într-o campanie de acest gen, are consultanți, încearcă să cucerească sau să facă transferul de imagine, dar băieții ăștia s-au trezit prea târziu. În concluzie mă onorează. Ne vedem pe 9 iunie să îl eliminăm pe ăsta mic. Nu poți să impui oamenilor să îl creadă, iar îi mai scade un procent, două”, a declarat Cristian Popescu Piedone la Antena3 CNN.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *