firea 7

Gabriela Firea anunță un nou record. Este vorba despre un record de gravide în București după izolare. Mai mult, primarul capitalei se laudă cu programul „Voucher Materna”, program lansat chiar de ea.

„Record de gravide in Bucuresti, dupa perioada de izolare! In lunile iunie si iulie s-au depus 5 000 de solicitari pentru stimulente financiare. In valoare de 2 000 de lei de persoana, acordate de Primaria Capitalei, pentru achitarea analizelor si tratamentelor necesare in sarcina. Suntem alaturi de viitoarele mamici din Bucuresti pe care doresc sa le asigur ca programul ‘Voucher Materna’, lansat la initiativa mea in anul 2018, continua!”, spune ea într-o postare pe pagina ei de Facebook.

Firea (PSD) explică de ce a ales să lanseze acest program. „Consider ca este un program esential pentru sanatatea tinerelor insarcinate. Pentru ca acestea, cu ajutorul stimulentelor financiare acordate de noi, isi pot cumpara medicamente sau pot achita analize sau proceduri medicale esentiale, care nu sunt decontate de Casa de Asigurari de Sanatate. Si care, de cele mai multe ori, sunt inaccesibile ca pret. Este un program care s-a bucurat de un succes enorm. Pana in prezent, aproape 40 000 de femei insarcinate au primit vouchere in valoare de 2.000 de lei, bugetul acestui proiect fiind de peste 11 milioane de euro.”, adaugă aceasta.

Edilul capitalei spune că deși resursele financiare merg spre spitale, primăria face eforturi să plătească și voucherele. „Desi principalele resurse financiare merg catre spitale, in aceasta perioada, facem eforturi. In cateva zile se vor plati dosarele din iunie si imediat dupa evaluarea dosarelor din iulie vor intra la plata si acestea.”, încheie Firea.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *