Ultimele știri

Actualitate

Anchete

miercuri, iunie 18, 2025
22.6 C
București

Redeschiderea restaurantelor și începerea școlilor va duce la înmulțirea cazurilor de coronavirus, spune Nelu Tătaru. Ministrul a cerut o evaluare a spitalelor de copii

Redeschiderea restaurantelor și cinematografelor, de la 1 septembrie, va aduce o creștere de cazuri noi de coronavirus, la fel ca și începerea școlii din 14 septembrie. Din acest motiv, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a cerut o evaluare a capacității de internare a spitalelor de copii, mai exact câte locuri pot asigura în condiții de izolare fiecare unitate medicală în parte.

„Urmează o lună cu mai mulţi factori care pot duce la o creştere a numărului de cazuri, în consecinţă a creşterii transmiterii comunitare. Luni va fi o ultimă zi înainte de reluarea activităţii în unităţile cu capacitate închisă, teatre, cinematografe, tocmai în acest context evaluăm capacitatea spitalelor de a gestiona o eventuală creştere. Repet ce spunem în ultima perioadă, această pandemie nu se tranşează în spital, se tranşează în prespital, acolo unde trebuie să avem grijă să respectăm acele precauţii pentru a avea o transmitere comunitară scăzută. Noi suntem capabili să adaptăm numărul de paturi, terapii intensive, unităţi modulare, dar să nu forţăm această limită pentru a nu colmata sistemul medical”, a declarat vineri ministrul Sănătăţii vineri, potrivit PsNews.

În contextul în care urmează deschiderea unui nou an şcolar, Nelu Tătaru a anunţat că se va face o evaluare a capacităţii spitalelor de pediatrie, pentru a se cunoaşte capacitatea acestora de a trata copii infectaţi cu SARS-CoV-2.

Coordonatorul DSP Bucureşti, Ionel Oprea, a cerut spitalelor să comunice care este capacitatea maximă pentru izolarea copiilor, pentru situaţia în care apar cazuri de COVID-19 după începerea anului şcolar.

Secțiile de terapie intensivă joacă un rol promordial în continuare, pentru că numărul locurilor nu poate fi extins rapid, a adăugat Nelu Tătaru.

„Din câte ştim cam cinci la sută din cazurile care vin vor merge în terapie intensivă. Din studiile făcute de noi o capacitate de 600 de paturi ar putea fi ocupată în condiţiile în care avem 1500 de pacienţi noi timp de 10 zile. Avem studii şi avem evaluări făcute pe anumite perioade, dar sperăm ca acele recomandări să fie respectate pentru a avea o transmitere comunitară scăzută”, a mai spus Tătaru.

Tătaru afirma joi că România se află pe un platou de stabilizare a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus, cu 1.504 cazuri noi anunţate joi și 25.000 de teste.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Impozitul pe care vrea să-l introducă PSD din 2026. „E și în Franța”

Partidul Social Democrat (PSD) insistă pe introducerea impozitului progresiv...

Cum se împart ministerele între partidele de la putere. Guvernul „pe surse”

Liderii Partidului Național Liberal (PNL), Partidului Social Democrat (PSD),...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine