Grup de refugiați ucraineni, recuperați de salvamontiști din Munții Maramureșului. Unul a murit într-o prăpastie, altul a degerat

Refugiați ucraineni au fost recuperați de salvatori din munți, în Maramureș, după ce s-au rătăcit. Ucrainenii au trecut ilegal frontiera cu România, prin Munții Maramureșului, însoțiți de o călăuză, pentru că legea marțială nu le permite să părăsească țara.

Un bărbat din grupul de refugiați ucraineni a căzut într-o râpă și a decedat, iar altul a degerat și nu a mai putut înainta, astfel că oamenii au cerut ajutor la 112

În cursul nopții, la ora 2.48, serviciul 112 a fost anunțat că o persoana rătăcită a fost găsită de către doi salvatori din Ucraina, pe teritoriul Ucrainei, a declarat purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş, citat de B1TV.

Persoana în cauză avea picioarele degerate şi nu a putut fi transportată pe jos, așa că a primit ajutor medical la fața locului de la cei doi salvatori.

Totodată, salvatorii au cerut intervenția unui elicopter pentru transportul cât mai rapid la un spital.

„Operatorul 112 ne-a făcut legătura cu ofiţerul de serviciu din cadrul Dispeceratului de Coordonare Elicoptere Mureş care ne-a solicitat să luăm din nou legătura la ora 06.45, la răsărit, pentru a evalua condiţiile meteorologice şi în cazul în care acestea vor fi favorabile vor permite elicopterului să efectueze zborul de recuperare a persoanei rănite”, a precizat purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş.

Totodată, una dintre cele două persoane salvatoare a transmis coordonatele pentru a putea fi localizaţi. „Echipele de salvare din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Poienile de sub Munte şi echipele de sprijin de la celelalte structuri şi Salvamont s-au întors la bază, în jurul orei 03.20, nereuşind identificarea locului unde se găseşte persoana în cauză”, a mai spus Dan Bucă.

Tatăl bărbatului a fost găsit, decedat, într-o râpă.

În Munţii Maramureşului, la graniţa româno-ucraineană, stratul de zăpadă în unele locuri ajunge la 1 metru, iar vremea se schimbă rapid.

Ultimele știri

Guvernul Niculescu vrea să comaseze 429 de comune mici. ANAF și Vama ar putea deveni o singură instituție

Programul Guvernului Niculescu propune comasarea voluntară a 429 de UAT-uri mici și unificarea ANAF cu Vama.

Prima reacție a lui Dumitru Chisăliță, propus ministru al Energiei. „Este o victorie pentru România”

Dumitru Chisăliță a confirmat că va prelua portofoliul Energiei ca independent, în Guvernul propus de Luca Niculescu.

Guvernul Niculescu renunță la impozitul pe cifra de afaceri. Ce pune în loc

Guvernul Niculescu elimină impozitul pe cifra de afaceri din 2027 și introduce o taxă de exit pentru companiile care își mută activele în alte state.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine