Se renumără voturile în trei secții de votare din București. Cum s-a ajuns aici

Renumărarea voturilor se va face în mai multe secții de votare din sectorul 3, după decizia Biroului Electoral Central. Oficiul electoral al Sectorului 3 a solicitat desigilarea sacilor cu buletine de vot pentru a fi renumărate.

Luni, Biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti nr. 42 şi-a declinat către Biroul Electoral Central competenţa de soluţionare a cererilor de renumărare a voturilor exprimate în secţiile 455,479 şi 526 din Sectorul 3 formulate de Oficiul electoral al acestui sector.

Renumărarea voturilor. Oficiul electoral al Sectorului 3 a solicitat desigilarea sacilor conţinând buletinele de vot întrebuinţate în vederea renumărării voturilor aferente procesului-verbal de stabilire a rezultatelor pentru Senat în cadrul Secţiei 479, întrucât „există un dubiu rezonabil privind numărul de voturi valabil exprimate pentru Alianţa USR PLUS ca urmare a unei corecturi olografe, dubiu ce nu poate fi lămurit prin intermediul corelaţiilor din cadrul procesului-verbal”, arată Digi24.

Desigilarea sacilor conţinând buletinele de vot întrebuinţate în vederea renumărării voturilor în cadrul Secţiei 526 a fost solicitată deoarece „corelaţiile aferente procesului-verbal nu pot fi lămurite prin operaţii efectuate de oficiul electoral”, iar în cazul Secţiei 455 „din dosarele aferente lipsesc buletinele de vot nule, acestea fiind depuse din eroare în sacul cu buletinele de vot valabil exprimate”.

Biroul Electoral Central a aprobat, prin Decizia 118, solicitarea de renumărare a voturilor în aceste secţii, stabilind că operaţiunile vor fi efectuate de Oficiul electoral al Sectorului 3, iar corecţiile necesare în procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării vor fi efectuate, în baza deciziei oficiului electoral, de către preşedintele acestuia, prin înscrierea valorilor corecte, semnarea în dreptul corecturilor şi aplicarea ştampilei oficiului electoral.

Ultimele știri

Vești bune pentru românii care vor să se vaccineze antigripal. Când este estimată o nouă livrare și câte doze vor fi disponibile

Circa 500.000 de noi doze de vaccin antigripal sunt așteptate în România la jumătatea lunii noiembrie, anunță ANMDMR.

Jafuri de un milion de euro! Polițistul din Timișoara care a dat pontul pentru spargerea casei șefului PNL Timiș a fost trimis în judecată:...

Un agent de poliție din Timișoara a fost trimis în judecată pentru că a dat hoților informații despre casele victimelor. Prejudiciul: un milion de euro.

AUR condamnă Rusia după sabotajul de la CARFIL: Nicușor Dan să explice cum a fost posibil!

AUR condamnă sabotajul rus de la Carfil și cere explicații lui Nicușor Dan, CSAT și Guvernului Niculescu privind breșele de securitate.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine