România are două luni să se conformeze directivei NEC privind poluarea. Ce impune Comisia Europeană

Comisia Europeană a emis un avertisment către România și alte 11 state membre, solicitându-le să respecte legislația UE privind poluarea atmosferică și să reducă emisiile de mai mulți poluanți pentru a îmbunătăți calitatea aerului.

Directiva privind NEC stabilește angajamente naționale pentru reducerea emisiilor a cinci poluanți atmosferici importanți: oxizii de azot (NOx), compușii organici volatili nemetanici (COVnm), dioxidul de sulf (SO2), amoniacul (NH3) și particulele fine (PM2,5), a transmis Comisia Europeană într-un comunicat potrivit B1TV.

Comisia Europeană susține că primul program național de control al poluării atmosferice prezentat de România în 2023 nu conține suficiente măsuri pentru a asigura reducerea necesară a emisiilor.

În ianuarie 2023, Comisia a trimis o scrisoare de punere în întârziere unui număr de 14 state membre care nu şi-au îndeplinit angajamentele de reducere a emisiilor pentru anul 2020 pentru unul sau mai mulţi poluanţi vizaţi de Directiva NEC. În februarie 2023, statele membre au prezentat cel mai recent inventar naţional al emisiilor, care includea emisiile pentru anii 2020 şi 2021, însoţit de un raport informativ de inventariere.

În acest context, România și celelalte state au primit avertismente și au la dispoziție două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele semnalate. Dacă nu se obține un răspuns satisfăcător, Comisia Europeană poate emite un aviz motivat și sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene în acest caz.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Primul atac al lui Nicușor Dan la adresa Guvernului Bolojan: România putea trece de criză fără creșterea TVA

Președintele Nicușor Dan a afirmat luni, într-un mesaj pe...

Ilie Bolojan a discutat cu șefa PNRR. Surse: România riscă să piardă aproximativ 6 miliarde de euro

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit marți cu Celine Gauer,...

„Se putea și fără să majorăm TVA-ul la 21%”. Tanczos Barna spune ce alternativă avea Guvernul

Tanczos Barna a declarat luni seara că Guvernul ar fi...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine